„Mi-e dor de tine”, la Chicago (Light On Romania)

Instalația de lumină „Mi-e Dor de Tine” s-a aprins, în premieră, în inima celei mai mari comunități de români din SUA, în metropola Chicago.

„Într-o lume aflată într-o continuă transformare, lumina conectează. «Mi-e Dor De Tine»  e mesajul care apelează de fiecare dată la valori de bază pe care le purtăm în noi peste tot în lume. În noiembrie 2021, instalația de lumină creată de Asociația Daisler și susținută de CEC Bank se aprinde în premieră în inima celei mai mari comunități de români din Statele Unite ale Americii, în metropola Chicago, demers realizat și cu ajutorul Romanian United Fund”, potrivit unui comunicat al Light On Romania.

Povestea acestei instalații de lumină a început în 2018, când a fost montată pe Podul Elisabeta din Cluj-Napoca, apoi, ca urmare a impactului pe care l-a avut mesajul a ajuns și în alte orașe.  

Astfel, în 2019 ea a ajuns acolo unde, potrivit statisticilor, locuiește cea mai mare comunitate de români într-un oraș din afara granițelor țării. „Ne-am dorit foarte mult ca el să ajungă acolo unde oamenii ar avea nevoie de o mică amintire a ceea ce înseamnă România, așa că ne-a venit ideea să trimitem mesajul «Mi-e Dor De Tine»  într-un oraș în care trăiește o mare comunitate de români și așa am ajuns în Londra”, a declarat  Andi Daiszler, președintele Asociației Daiszler.

Instalația va rămâne aprinsă până pe 7 ianuarie 2022, timp suficient pentru ca toți românii din zona Chicago Metro Area să reușească să o viziteze. Aceasta se va conecta, la finalul lunii noiembrie, cu surorile ei din țară „Și Mie” și „Te Aștept” într-un dialog unic, imaginat și creat de Asociația Daisler ca parte a festivalului de light art Lights On România.

Anul trecut, în Cluj-Napoca au fost montate instalațiile „Mie dor de tine”, „Și mie”, „Te aștept” (în curtea Maternității), „Tunelul”, „Social Sparkle”, „Oumua”, „Breathe” și „Museum of the Moon”.

Citește și: Simona Halep pune „racheta în cui”, dar numai pentru anul acesta