Traian Băsescu

Binevoitor din fire cum îl știm, fostul președinte, Traian Băsescu se pare că i-a găsit lui Ludovic Orban soluția pentru a lupta cu virusul. Dacă ieri Orban dădea senzația unui om depășit de situație, chiar disperat din pricina haosului creat, iată că Băsescu vine în ajutorul lui și îi amintește despre HG 758 din 24 iunie 2009, pentru punerea ăn aplicare a Regulamentului Internațional Sanitar 2005 al OMS.

Băsescu: „Orban, fugi la palatul Victoria că ai lege să lupţi cu COVID-19!”

„Ieri seara, am avut o intervenție la România Tv, în jurul orei 21:15 în care printre altele, am susținut că România are legislația necesară pentru a face față epidemiei/pandemiei de COVID-19.

Am încercat, să explic, că Guvernul ar trebui să aplice HG 758 din 24 iunie 2009, pentru punerea în aplicare a Regulamentului Internațional Sanitar 2005 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

De grabă țipători, avocatul Abraham și apărătorul hoților la achizițiile de măști, numitul Zară, au sărit ca arși susținând că Regulamentul OMS nu este aplicabil. Sunt convins, că și dacă ești un experimentat jurist ca Abraham și dacă ești amator ca Zară, nimic nu te opreşte să citeşti.

În Regulamentul care pentru domnii de mai sus menționați nu este bun, la pag.38, art.66, alin.3 se precizează:

”La intrarea în vigoare a prezentelor reglementări, directorul general transmite copii certificate secretarului general al Organizației Națiunilor Unite pentru înregistrare în conformitate cu articolul 102 din Carta Națiunilor Unite”.

Articolul 102 din Carta Națiunilor Unite la alin.1 precizează:

”Orice Tratat sau Acord Internațional încheiat de orice membru al Națiunilor Unite, după intrarea în vigoare, va fi cât mai curând posibil înregistrat la secretariat și publicat de aceasta”. Regulamentul a intrat în vigoare la data de 15 iunie 2007.

Sus numiții contestatari ai valabilității Regulamentului OMS și a HG 758/2009, sunt politicos invitați să pună mână pe carte.

România nu are nevoie de o nouă lege, are în vigoare o normă ONU cu putere de Acord Internațional la care a aderat din anul 2009 iar Guvernul nu are decât să o pună în aplicare în strict acord cu formulările și definițiile din Regulamentul Internațional de Sănătate 2005 al OMS.

Citind Regulamentul, vor descoperi ce înseamnă: „carantină”, „izolare”, „suspect”, „afectat”, „autoritate competentă”, ”urgență de sănătate publică” şi mai ales vor înţelege cum se aplică regulile de carantină, izolare, cum se tratează suspectul de contaminare etc.

Lectură plăcută incompetenţilor!

PS – la momentul emiterii HG 758/2009 alte 168 de state adoptaseră Regulamentul OMS”, a scris Traian Băsescu, pe Facebook.

Citește și: După ce a fugit de condamnarea de 4 ani, Alina Bica a fost prinsă în Italia

#News