Poliția Română, avertisment despre un nou tip de înșelăciune pe internet şi prin sms-uri

Înșelăciunea este transmisă prin intermediul aplicațiilor mobile de relaționare „Apreciază postări pentru bani!”

Site
Site sursa foto pixabay

Poliția Română avertizează cu privire la un nou mod de înșelăciune propagat prin intermediul aplicațiilor mobile de relaționare „Apreciază postări pentru bani!”, potrivit observatornews.ro.

Polițiștii spun că această metodă se răspândește rapid prin aplicațiile de mesagerie. Sub pretextul simplu al „aprecierii postărilor pentru bani”, autorii încearcă să atragă utilizatorii într-o schemă de înșelăciune în mediul online.

Poliția Română arată că activitatea infracțională începe cu primirea de către utilizatori a unor mesaje nesolicitate, formulate în limba engleză sau română, care îi îndeamnă să aprecieze anumite postări pe rețelele de socializare, în special clipuri de pe platforme de specialitate, promițându-le acestă activitate ca fiind un al doilea job sau un venit pasiv. Pentru a crea o iluzie de legitimitate, autorii trimit sume mici de bani în conturile utilizatorilor care apreciază postările.

Aceste sume se încadrează între 10 și 50 de lei, fiind menite să stimuleze participarea și să câștige încrederea potențialelor victime.

„În etapa următoare, potențialele persoane vătămate sunt încurajate să investească sume mai mari pe platforme care promit câștiguri substanțiale. Aceste promisiuni sunt întărite de invitații de a se alătura grupurilor de discuții pe o platformă de mesagerie online, unde presupuși în investiții îi vor ghida pentru a obține profituri mai mari. Totuși, acești sunt de fapt autorii care folosesc tehnici de manipulare pentru a extrage date sensibile și sume importante de bani de la persoanele vătămate”, transmite IGPR.

Instituția susține că autorii utilizează tehnici de manipulare psihologică, apelând în special la promisiunea de îmbogățire rapidă, și profită de naivitatea și lipsa de informare a utilizatorilor.

De asemenea, prin intermediul acestor activități infracționale, în unele cazuri, autorii reușesc să obțină și date personale de identificare, financiare și de autentificare la aplicațiile folosite de utilizatori, expunându-i, totodată, și la alte riscuri, mai exact, utilizarea datelor în vederea săvârșirii altor infracțiuni. „Recomandăm cetățenilor să fie precauți și să evite orice interacțiune cu mesaje sau linkuri suspecte pe platformele de socializare, ori care promit îmbogățirea rapidă și fără efort. La nivelul țării noastre, au fost înregistrate o serie de fapte cu acest mod de operare, iar pentru prevenirea lor, cetățenii trebuie să se protejeze în mediul online și astfel, trebuie să aibă în vedere mai multe măsuri de contracarare”, spun polițiștii. Captură record de substanțe dopante la Constanţa