Laurentiu Baranga

Fostul preşedinte al Oficiului de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor Laurenţiu Baranga a fost reţinut pentru 24 de ore, el fiind acuzat de înşelăciune.

Măsura reținerii a fost luată după ce Laurențiu Baranga a fost audiat timp de mai multe ore la Poliția Capitalei, fiind suspectat că și-a falsificat diploma de bacalaureat și a ocupat astfel în mod fraudulos mai multe funcții. Fostul oficial și-a dat examenul de bacalaureat la 32 de ani.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea şi menţinerea în eroare a mai multor instituţii publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate şi care ulterior au fost desfiinţate de către instanţele judecătoreşti competente”, a transmis Poliţia Română, citat de news.ro.

Laurențiu Baranga a ocupat mai multe funcții importante si activează și în cadrul unor unități de învățământ superior. Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la o parte din angajatori, urmând a fi completat, în funcție de întregul material probator.

Nu mai ocupă nicio funcție publică

„Ieri (n.r vineri) am avut demisia pe masă. Am solicitat Ministerului Finanţelor demisia pe masă. Şi-a dat demisia, el nu mai este preşedinte. Era într-o funcţie publică. Nu cunosc detaliile, vă mărturisesc că nu am urmărit cu foarte mare atenţie. A fost evaluată această numire, am aplicat toate procedurile de evaluare a candidaturii. Nu am avut această informaţie legată de falsul în privinţa diplomei. Şi am înţeles că e vorba de toate diplomele”, a spus premierul.

Citește și: Cazanciuc vrea demisia lui Orban: „Impostura, risc de securitate națională”

#News