Ministrul Educației, Monica Anisie pare să-și fi ieșit, în sfârșit, din fire. Cu toate că, dat fiind firea calmă și vocea la fel de calmă a acesteia, nu ne-am fi putut închipui vreodată că Anisie știe cum să se enerveze, iată că lucrul acesta s-a întâmplat, totuși. Supărată pe toți cei ce îi reproșează că nu ia deciziile corecte, ministrul Sănătății îi invită pe sceptici să vină cu alte soluții, în locul ei, poate chiar cu unele mai bune.

„Nu mai înţeleg nimic din tot ce se întâmplă în jurul meu! Orice intenţie bună este interpretată de toţi cei fără de greşeală! Oameni de bine, nu am ce zice! Toată lumea critică, nimeni nu vine cu soluţii! Aştept soluţii, dacă au! Faptul că mă opresc şi vorbesc cu oamenii nu e bine! Dacă nu vorbesc cu ei, (ceea ce nu mă caracterizează) iarăşi nu e bine! Orice aş face nu e bine! Şi cine spune asta? Cei fără de greşeală”, a scris Monica Anisie, vizibil enervată de „cârcotași”.

Tot Anisie completează: „Fiindcă sunt sinceră, nu e bine! Dar oare ce e bine în viziunea acestor oameni? Prin urmare, cred cu tărie că înainte de a arunca în oameni cu piatra, fiecare dintre noi ar trebui să se uite în oglindă!”

Ministrului Educației, Monica Anisie, îi e dor de elevii ei

„Mi-e dor de sinceritatea şi bucuria din ochii copiilor mei, care apreciază cu sinceritate ceea ce am făcut, fac şi voi face întotdeauna! Atâta timp cât ei mă apreciază, iar părinţii lor sunt alături de mine, îmi dă încredere că va fi bine”, a mai spus Anisie, în încheiere, sugerând că singura părere care contează pentru aceasta este cea a elevilor.

Luni, 14 septembrie va începe noul an școlar, cu elevii în clase, acolo unde culorile scenariilor o permit.

Citește și: INTERVIU. Horațiu Cristian Oltean: „Eu vreau să fiu acel consilier pe care oamenii din Sibiu să-l găsească la Primărie”

#News