Kelemen Hunor

Kelemen Hunor, liderul UDMR, și-ar dori măsuri ceva mai drastice. Mai pe larg, este vorba despre Ordonanțele Militare și despre restricțiile impuse populației, care nu prea ar funcționa, conform insinuărilor acestuia. De asemenea, Kelemen a mai afirmat faptul că parlamentarii „săi” au în vedere propuneri noi, pe care speră să le vadă în noile Ordonanțe Militare.

„Colegii noştri din administraţiile locale, edilii, funcţionarii publici, voluntarii acţionează zilnic pentru încetinirea răspândirii epidemiei şi pentru ajutorarea oamenilor. Parlamentarii noştri se pregătesc deja pentru perioada post-epidemie şi adoptă propuneri legislative pentru protejarea oamenilor, familiilor şi locurilor de muncă. Încă din primele momente ale restricţiilor am trimis Guvernului propunerile noastre de măsuri economice. Mai multe dintre iniţiativele noastre au fost adoptate, precum amânarea plăţii impozitelor şi taxelor, amânarea rambursării împrumuturilor sau deschiderea traficului de frontieră pentru cei care fac naveta zilnic spre şi dinspre Ungaria pentru a ajunge la locurile de muncă”, a transmis liderul UDMR.

Citește și: Primarul Galațiului îl atacă pe Florin Roman cu metoda „Freud”

Kelemen Hunor ne sfătuiește să ținem cont de reguli și de restricții

„Coronavirusul se menţine încăpăţânat printre noi, va trebui să învăţăm să trăim cu acesta. Încă nu-l putem vindeca, cel mult ne putem proteja de răspândirea acestuia. Depinde de noi toţi când vom reuşi să revenim încet-încet la normal, în viitorul apropiat. Mă adresez încă o dată tuturor cu rugămintea de a respecta reglementările şi măsurile de prevenţie impuse de autorităţi. Ştiu că acest lucru este foarte greu acum, în preajma Paştelui, deoarece este una din sărbătorile pe care le petrecem întotdeauna alături de cei dragi. În acest an, ne exprimăm dragostea către familie prin faptul că nu-i expunem, mai ales pe cei în vârstă, la riscul infectării. Anul acesta, nici Săptămâna Sfântă, nici miracolul Învierii nu vor putea fi trăite alături de comunitate, doar în cercul restrâns al familiei. Simt că greul de abia acum urmează, dar vom trece cu bine peste toate. La fel ca toate încercările de până acum şi aceasta ne va întări. Iar, în spiritul Sărbătorilor Pascale, am speranţa că totodată vom deveni mai buni datorită acestei încercări, o comunitate mult mai unită şi mai solidară. Sărbători Pascale binecuvântate, să avem grijă unii de alţii!”, a adăugat preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

Citește și: Cristian Tudor Popescu, despre îngrămădeala de la Cluj

#News