Proiect de 18,7 milioane de euro pentru conectarea județelor Cluj, Alba și Bihor, printr-un traseu pentru biciclete, prin Munții Apuseni

Lungimea traseului este de peste 200 de kilometri

Județele Cluj, Alba și Bihor vor fi conectate prin piste de biciclete, printr-un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Contractul de finanțare ar urma să fie semnat chiar în cursul lunii martie, potrivit președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe. Valoarea proiectului este de 18,7 milioane de euro și va fi finanțat cu bani prin PNRR, potrivit g4media.ro.

„În această lună semnăm contractul de finanțare pentru traseul cicloturistic care va lega Clujul de județele Alba și Bihor. Avem la dispoziție trei luni ca să intabulăm traseul, iar până la finalul anului dorim să avem proiectul tehnic finalizat. Noi am început procedura”, a declarat Alin Tișe.

Cele trei județe vor fi unite în zona Munților Apuseni prin piste de biciclete, pe o distanță de 227 de kilometri. Traseul cicloturistic se va numi „Velo Apuseni” și este distribuit pe teritoriul celor trei județe astfel: 99,3 km vor fi pe teritoriul judeţului Bihor, 92,4 km în judeţul Cluj, iar restul de 35,3 km, pe teritoriul judeţului Alba. Estimările sunt că, în iunie 2026, traseul va fi deschis integral circulației.

Inițial, traseul trebuia să fie de aproape patru ori mai lung. Cererea de finanţare depusă iniţial avea în vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km în cele trei judeţe. În urma evaluării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a tuturor proiectelor depuse la nivel naţional, a fost admisă o limită de 227 km de trasee în judeţele Bihor, Alba şi Cluj, reprezentând 27,6% din propunerea iniţială.

Maraton pentru elevii care vor participa la mai multe olimpiade în acest weekend