Adolescenți din București, prinși de poliţişti în timp ce furau telefoane mobile

Polițiștii au reținut trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani,

Trei tineri sunt acuzați de furtul de telefoane mobile dintr-un magazin specializat din Sectorul 5 al Capitalei, unul fiind cercetat și pentru un furt din Sectorul 1. Poliţiştii de la Secția 19 din București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au reținut trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, față de care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, potrivit ziare.com.

Polițiștii Secția 19 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că două persoane necunoscute, cu sprijinul unei alte persoane, au sustras mai multe telefoane mobile, dintr-un magazin, din Sectorul 5.

Din datele și probele administrate în cauză, bănuiți de comiterea faptei sunt trei tineri, cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că la datăa de 7 noiembrie, doi dintre bănuiți, împreună cu un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, ar mai fi sustras telefoane mobile, dintr-un alt magazin, din Sectorul 2, aceștia fiind prinși în flagrant, de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție, la scurt timp de la comiterea faptei.

După efectuarea controlului corporal, asupra tinerilor au fost găsite trei dintre telefoanele sustrase, aceștia fiind reținuți. Față de aceștia a fost dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar. 

Potrivit probatoriului administrat, 17 octombrie,  băieții în vârstă de 17, respectiv 18 ani, ajutați de tânărul de 15 ani, ar fi pătruns în incinta unui magazin din Sectorul 5. Profitând de neatenția angajaților,  ei ar fi sustras mai multe telefoane mobile, pe care le-ar fi smuls dintr-un panou, deconectându-le de la sistemul de alarmă, prejudiciul fiind estimat la suma de 13.000 de lei. Cei trei au fost depistați și conduși la sediul subunității pentru audieri. În baza probatoriului administrat, tinerii au fost reținuți pentru o perioadă de 24 de ore, față de aceștia fiind dispusă, ulterior, măsura controlului judiciar. Cercetările sunt continuați de către Secția 19 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Ministrul Mediului: România va susţine strategia UE privind combaterea cauzelor şi efectelor încălzirii globale