Alexandru Rafila

Reprezentantul României la OMS, prof. Alexandru Rafila a declarat, la Antena 3, că ne apropiem de limita superioară a numărului de paturi din secțiile de terapie intensivă, după ce la raportarea de luni au fost anunțate 1.073 de persoane ce se aflau la ATI. Și asta, mai ales dacă numărul de noi cazuri confirmate se va menține în jurul a 10.000 de persoane infectate cu Covid.

„Situaţia este foarte preocupantă. Există la nivelul departamentului pentru Situaţii de Urgenţă un Centru de Coordonare care deţine situaţia locurilor ATI şi care poate face şi transferul pacienţilor dintr-un judeţ în altul. Trebuie să fim, însă, conştienţi că există două limite: o limită legată de numărul de paturi, o limită oarecum variabilă, pentru că se pot instala paturi noi, şi mai există o limită legată de personalul medical, care limitează extinderea numărului de paturi. În plus, medicii trebuie să se mai şi odihneaască, epuizarea personalului medical după aceste luni este evidentă, lucrul acesta nu poate dura la nesfârşit. Mie îmi pare bine că sunt declaraţii optimiste, dar ele trebuie susţinute de ceea ce se întâmplă în realitate”, a declarat Alexandru Rafila, la Antena 3.

Acesta a precizat și modul operativ pentru pacienții care nu mai au loc al ATI, după ce văzuse cazul unei persoane aflată în această situație.

„Este notificat Centru de Coordonare şi pacientul este mutat în alt judeţ, sau în acelaşi judeţ dar acest lucru este complicat din punct de vedere logistic, pentru că un pacient care are nevoie de internare la ATI are, de asemenea, nevoie de condiţii speciale de transport. Sunt limitative aceste situaţii. Atingerea limitei de spitalizare, în general, şi a celei de internare la ATI este destul de apropiată. Dacă şi săptămâna aceasta înregistrăm valori de 10 mii de infectări pe zi, cu siguranţă la sfârşitul săptămânii vom avea o problemă majoră în sistemul de sănătate din România.

Singura soluţie este să extinzi cât se poate capacitatea de furnizare de oxigenul şi să aduci medici din alte specialităţi, care ar fi trebuit, în perioada scursă din vară, să fie instruiţi şi să constituie un fel de eşalon de rezervă. Este un program european de instruire în regim de urgenţă care se derulează în prezent, nu s-a făcut până acum”, a mai adăugat acesta.

Altfel, Alexandru Rafila a fost convocat, alături de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru și secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, la o ședință cu privire la gestionarea pandemiei.

Citește și: Orban, Tătaru și Arafat, convocați la Palatul Cotroceni

#News