Ludovic Orban

Prim-ministrul Ludovic Orban a reacționat virulent la aflarea veștii că a fost solicitat la dezbaterile din Senat, pe legea carantinei. Aflat într-o vizită de lucru la Tulcea, premierul a aflat la conferința de presă că este solicitat, atât el, cât și ministrul Justiției Cătălin Predoiu, să participe la dezbaterile comisiei juridice.

„Ce-au solicitat? M-au solicitat pe mine? Asta e o forma de tergiversare a adoptării legii. Eu am vorbit cu președintele Senatului, i-am explicat foarte clar argumentele care stau la baza legii și solicitarea de adoptare cât mai repede. Cred că și Senatul trebuie să acționeze la fel ca în Camera Deputaților, să adopte repede legea. Dacă cineva mă cheamă la dezbateri în juridică știind că azi (vineri, 10 iulie – n.r.) sunt în Tulcea, înseamnă că o face în mod perfid știind că nu pot să fiu prezent”, a reacționat Ludovic Orban.

Premierul a mai spus că acțiunile social-democraților sunt o încercare a acestora de a masca o campanie și o propagandă absurdă de a tergiversa adoptarea legii carantinării și că dispus prezența reprezentanților Guvernului la dezbaterea acestui act normativ. 

„Păi parlamentarii PSD, două săptămâni înainte de trecerea la faza a doua a stării de alertă au anunțat public că nu vor vota prelungirea stării de alertă, după care și-au dat seama că au comis-o grav și că nu au înțeles nimic din riscurile aferente acestei epidemii. Nu cred că sunt eu în situația să comentez niște declarații ale unor reprezentanți ai PSD care literalmente au făcut un uriaș rău românilor, care prin ignorarea pericolului reprezentat de acest virus, prin propaganda deșănțată pe care au derulat-o pentru ignorarea regulilor aferente, prin toate acțiunile pe care le-au întreprins către alte instituții, au provocat literalmente un risc major pentru ca oamenii să se îmbolnăvească.

Sunt o amenințare la adresa sănătății cetățenilor români și la adresa vieții cetățenilor români. Această lege este fundamentală. În toate țările democratice din Europa, în America, există pentru autorități instrumente ca izolarea, carantina. Cramponarea de o campanie care este absurdă… în prezent nu avem pârghii legale ca să putem să dispunem izolarea la domiciliu a persoanelor care au intrat în contact cu o persoană infectată. Nu vă puteți da seama ce înseamnă asta. Solicitarea care mi-a fost transmisă ca să participe reprezentanți de la Ministerul Justiției, Sănătății, DSU și am dispus prezența reprezentanților Guvernului la dezbaterea acestui act normativ”, a adăugat Ludovic Orban.

Reamintim că, vineri, președintele Camerei Deputaților a solicitat prezența prim-ministrului Ludovic Orban și a ministrului Justiției Cătălin Predoiu să participe la dezbaterile din comisia juridică a Senatului pentru a aduce modificări legii carantinării și izolării.

Citește și: Ciolacu nu înțelege nimic din legea carantinei și îi cheamă la tablă pe Orban și Predoiu

HashtagNews.ro