Incendiu de amploare la o hală din Prahova

ISU Prahova a emis mesaje RO-ALERT

O hală din cartierul ploieştean Nuci a fost cuprinsă, vineri, de un incendiu, autorităţile anunţând că va fi emis un mesaj ROALERT din cauza degajării masive de fum. Acesta a fost lichidat, nefiind anunțate victime, potrivit digi24.ro.

Incendiul care a izbucnit într-o hală cu reziduuri petroliere din cartierul ploieştean Nuci a fost lichidat, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Conform ISU Prahova, au ars deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran, suprafaţa exterioară a acestuia fiind de aproximativ 100 mp. Pompierii au stabilit că incendiul s-a produs, cel mai probabil, ca urmare a efectului termic al metalului topit (se executau lucrări de tăiere metale) în contact cu reziduurile petroliere aflate în interior, precizează ISU. La faţa locului au intervenit 33 de subofiţeri şi 4 ofiţeri. ISU menţionează că se acţionează cu ventilator de capacitate mare pentru evacuarea fumului din interior.

Întrucât incendiul s-a manifestat cu degajare masivă de fum, a fost transmis mesaj RO-ALERT pentru municipiul Ploieşti

Hala are aproximativ 2000 de mp, iar în interiorul ei se află și reziduri petroliere care îngreunează oprirea focului. „În interior sunt canale tehnologice deschise, cu adâncime de aproximativ 15-20 m, se acţionează din exterior”, arată reprezentanţii ISU Prahova. La faţa locului intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentelor 1 şi 2 Ploieşti. S-au deplasat 6 autospeciale, o autospecială de salvare de la înălţime, un echipaj SMURD şi două autospeciale de primă intervenţie şi comandă. 20 de lucrători s-au autoevacuat, a precizat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Noi funcții pentru utilizatorii Instagram