Familiile celor 3 mineri morți în accidentul de la Jilț Sud solicită despăgubiri de 2,7 milioane de euro de la Complexul Energetic Oltenia

Au fost stabilite primele concluzii tehnice

Rudele minerilor decedați în urma accidentului de la cariera Jilț Sud, petrecut în ianuarie 2023, solicită despăgubiri în valoare totală de 2,7 milioane de euro. La dosarul anchetei se așteaptă și o expertiză tehnică a mașinii care s-a răsturnat cu angajații în cariera minieră, potrivit g4media.ro.

Avocatul care reprezintă familiile celor 3 mineri morți în accidentul de muncă produs în 17 ianuarie anul acesta la cariera Jilț Sud a Complexului Energetic Oltenia, a anunțat că a depus la dosarul penal o cerere de despăgubiri.

 Rudele acestora solicită în total 2,7 milioane de euro despăgubiri pentru traumele produse, constituindu-se în dosar părți civile.În ancheta desfășurată de polițiștii din Gorj, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, a fost solicitată și o expertiza tehnică a autoutilitarei. Primele concluzii tehnice au arătat faptul că mașina cu care au fost transportați în carieră, una omologată pentru transport marfă, a căzut în gol de la 3 metri, a sărit din viteză iar frânele nu au funcționat.Accidentul produs la cariera Jilț Sud a dus la moartea a 3 mineri și rănirea altor 10. Ei interveniseră pentru repararea unui utilaj care se defectase. La întoarcerea din schimb, mașina cu care erau transportați s-a răsturnat.

Medicii legiști au constat că moartea minerilor s-a produs prin asfixie prin compresie.

Sute de oameni de pe un vas de croazieră au acuzat simptome de diaree și vărsături