Factură de un milion de lei la curentul electric, pentru un spital din București

Creşterea preţurilor la ultilităţi ajunge la 50% sau 60%, pentru un spital.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că un spital de urgenţă din Bucureşti i-a comunicat că a plătit un milion de lei factura la curentul electric. Creşterea preţurilor la ultilităţi ajunge la 50% sau 60%, pentru un spital, pe ultimul trimestru din acest an, a declarat Alexandru Rafila, potrivit ziare.com.

Creşterea preţurilor la ultilităţi ajunge la 50% sau 60%, pentru un spital

Ministrul Sănătății a mai afirmat că a fost făcută o analiză a acestor cheltuieli în 355 de spitale din toată ţara, anunţând că va propune Guvernului să se găsească o soluţie de compensare astfel încât banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi. Ministerul Sănătăţii a făcut o analiză, la nivelul a 355 de spitale din toată ţara, cu privire la impactul creşterii preţului la utilităţi.

Alexadru Rafila a transmis că un spital de urgență din București i-a comunicat că a plătit un milion de lei factura la curentul electric

”Am făcut la cele 355 de spitale, pentru energia electrică creşterea este de 40 şi ceva la sută, în jur de 45%, pentru cele trei luni, din iulie, august, septembrie 2022, comparativ cu anul trecut, în timp ce pentru gaze este de 79 şi ceva la sută”, a spus Rafila.El a precizat că o creştere de 50% sau 60% pentru acest trimestru al treilea, pentru un spital, înseamnă mai puţini bani pentru medicamente, pentru produse sanitare. Ministrul Alexandru Rafila a declarat că va veni cu o propunere concretă adresată Guvernul României, Ministerului de Finanţe, pentru găsirea unei soluţii ca această diferenţă să poată să fie compensată şi banii necesari pentru tratarea pacienţilor să rămână neatinşi, mai ales că şi acolo se văd creşteri pe toate palierele. Întrebat ce se întâmplă cu spitalele care nu corespund din punctul de vedere al condiţiilor de cazare, ministrul a spus că acestea nu se se pot închide decât dacă există soluții pentru tratarea bolnavilor.

Focar de pestă porcină la cea mai mare fermă de porci din România