Traian Băsescu

Europarlamentarul PMP Traian Băsescu a declarat că ultimele acțiuni ale ministerului de Interne nu ar dovedi decât că ministerul în cauză s-ar chinui mai mult la „imagine” decât la rezolvarea faptelor în sine. Un exemplu în acest sens este gestionarea priveghiului interlopului Emi Pian unde jandarmii ar fi stat la poartă „cuminți”, în loc să intervină.

„Internele nu sunt instituţie de spectacol! Avid de imagine cu orice preţ, Ministrul de Interne, numitul Marcel Vela, proaspăt adus de la primăria Caransebeş confundă poliţia comunitară cu Poliţia Naţională. Ajuns la Bucureşti Marcel Vela a pus în mişcare resursele Poliţiei Naţionale şi ale Jandarmeriei crezând că asta îl ajută la repararea imaginii şifonate de eşecul pierderii controlului pandemiei de COVID – 19. Elicoptere, poliţie şi jandarmerie călare, sute de mascaţi echipaţi de război au fost puşi să participle inutil la priveghiul interlopului înjunghiat pentru cămătărie. Din păcate, chestorii şi generalii de la Interne n-au avut puterea să-i spună lui Vela că Ministerul de Interne nu este instituţie de spectacol nici pentru interlopi şi nici pentru populaţie”, a scris Traian Băsescu, duminică, într-o postare pe Facebook.

Băsescu: „În regia lui Marcel Vela, moartea unui interlop a devenit eveniment national”

„S-ar fi evitat umilirea poliţiei şi a jandarmeriei puse să participe îndure cu stoicism priveghiul unui interlop. În regia lui Marcel Vela, moartea unui interlop a devenit eveniment national. Oare de unde atâta tupeu la un vremelnic ministru?”, a mai spus Traian Băsescu.

Citește și: Teodorovici nu-i recunoaște interimatul lui Ciolacu

#News