Renate Weber / Foto: Facebook

Nu știm exact de ce Avocatul Poporului, Renate Weber a decis să se implice în cazul persoanelor racolate de pe stradă, din Baia Mare, însă o instituție în plus care să vegheze nu poate fi decât un semn bun. În motivele oficiale se menționează faptul că o intervenție a fost cerută, însă nu se menționează cine a cerut această intervenție. Astfel, în dorința de a da o mână de ajutor recentului caz în care oameni ai străzii au fost racolați și folosiți ca sclavi, Avocatul Poporului menționează:

„Avocatul Poporului a fost sesizat de 8 organizații neguvernamentale cu privire la situația creată în Municipiul Baia Mare, prin conduita edilului localității. Concret, sunt semnalate posibile încălcări ale drepturilor persoanelor fără adăpost, ocazie cu care ni s-a solicitat intervenția”, declara instituția Avocatului Poporului.

În ceea ce privește DIICOT, s-a menționat:

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada mai 2019 – mai 2020, mai multe persoane aparţinând aceleiaşi familii au constituit un grup infracţional organizat, specializat în exploatarea persoanelor vulnerabile (cu handicap psihic ori fără adăpost care nu se pot întreţine singure şi nu au resurse de subzistenţă), prin folosirea acestora la prestarea unor munci fizice în gospodăria lor, utilizând în acest scop constrângerea fizică şi morală (acte de violenţă fizică şi ameninţări, injurii, supunerea la umilinţe şi aplicarea unor tratamente degradante, înfometare), precum şi lipsirea de libertate în mod ilegal pentru a împiedica persoanele respective să părăsească ulterior locaţia membrilor grupării infracţionale”, se arată în comunicatul DIICOT.

Potrivit procurorilor, persoanele erau răpite sau racolate din Gara Baia Mare.

Citește și: Dragnea vrea afară cu orice preț și invocă legi din 1679

#News