„Vine o zi” când nimeni nu-l mai vrea pe Bittman

„Am aflat și eu că suntem puși pe lista neagră”, a declarat Dan Bittman

Încă de la începutul pandemiei, Dan Bittman s-a remarcat ca un aprig „justițiar” împotriva tuturor celor care încearcă să „îngenuncheze” poporul cu restricții și reguli. S-a manifestat, a comentat, a protestat și a țipat cât l-au ținut plămânii împotriva a tot ceea ce înseamnă regulă aplicabilă vremurilor pe care le trăim.

Ba mai mult decât atât, ca să nu uite nimeni cât este el de „anti”, Bittman li s-a alăturat băieților bătrâni de la Vacanța Mare, în show-ul de Revelion de la TVR, cel care a agitat opinia publică mai ceva ca pandemia.

Dan Bittman simte efectele „eroismelor” sale

Dacă ar fi să-l întrebi pe el, probabil ți-ar spune că „nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită”. Dacă ar fi să întrebi orice om care își dorește să se micșoreze numărul de infectări zilnice, ți-ar spune că ceea ce face Bittman e imoral. De aceeași părere par să fie și posturile de radio, cele care, potrivit solistului Holograf, ar fi scos piesele trupei din playlist, în urma declarațiilor sale despre măsurile restrictive.

În plus, se vede treaba că nici măcar Antena 3 nu pare să-l mai agreeze pe acesta, introducându-l, potrivit spuselor cântărețului, „pe lista neagră”. Și nu singur, ci împreună cu un alt militant, actorul Dorel Vișan.

„Am aflat și eu că suntem puși pe lista neagră, chiar zilele trecute m-a sunat actorul Dorel Vișan, care are 82 de ani și care mi-a spus ”Dane, amândoi suntem pe lista neagră”. Aoleu, am zis eu! Da, suntem pe lista neagră a unui realizator de emisiuni de la Antena 3, nu îi dau numele, dar îi place armata foarte mult”, a spus Dan Bittman, la emisiunea lui Ciutacu de la România TV.

Citește și: Bittman, autointitulatul „erou” al medicilor