Temperaturi anormal de mari până aproape de jumătatea lunii martie, în toată ţara

Pentru săptămâna 26 februarie– 4 martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

primavara
primavara

Temperaturile vor fi peste cele specifice acestei perioade până aproape de jumătatea lunii martie, în toată ţara, anunţă vineri, meteorologii, care au făcut publică prognoza pe următoarele patru săptămâni, potrivit g4media.ro.

Săptămâna 12 – 19 martie va fi ploioasă în toate regiunile, conform ANM. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar în toate regiunile. Pentru săptămâna 19 – 26 februarie, temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. Cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile.

Pentru săptămâna 26 februarie– 4 martie, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Regimul pluviometric va fi uşor excedentar în jumătatea de sud-vest a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă. Pentru săptămâna 4 – 11 martie, mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantităţile de precipitaţii vor fi uşor excedentare în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Certificatul RAR Auto Pass, eliberat de la 1 decembrie