Jaf la o petrecere în Iași

Atacul a avut loc într-un apartament din Nicolina

Polițiștii din Iași sunt în alertă după ce opt indivizi mascați și cu arme albe au intrat într-un apartament unde avea loc o petrecere. Mascații i-au pus pe petrecăreți la perete și le-au luat tot ce aveau, după care au fugit. Suspecții aveau cagule pe față și erau înarmați cu bâte și cuțite. Ei au intrat într-un apartament unde avea loc o petrecere și au pus victimele cu fața la perete, după care au furat bani, telefoane, bijuterii, potrivit ziare.com.

Atacul a avut loc în noaptea de luni spre marți, într-un apartament din Nicolina, iar polițiștii încă nu au făcut public cazul.

În timp ce oaspeţii dansau și se distrau, a sunat soneria de la uşă, iar unul dintre petrecăreţi a deschis uşa. Imediat, în casă au intrat mai multe persoane cu cagule pe cap, cu bâte şi cuţite în mâini. Hoţii i-au aşezat la perete pe petrecăreți şi i-au scotocit de toţi banii, aurul şi telefoanele mobile pe care le aveau asupra lor, după care au fugit. Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale Iaşi au deschis un dosar penal pentru tâlhărie, mai notează sursa citată. Temperaturi ridicate până în luna octombrie