Maria Kolesnikova

Maria Kolesnikova, șefa protestatarilor din Belarus a fost arestată la granița cu Ucraina, în timp ce încerca să părăsească țara.

„Maria Kolesnikova a încercat să părăsească ilegal teritoriul Republicii Belarus, dar a fost reţinută la frontieră’, susţine Belta pe canalul său de pe reţeaua socială Telegram, amintind faptul că încă doi opozați ai regimului condus de Alexander Lukashenko, au fost, la rândul loc reținuți, odată cu Kolesnikova.

Anton Bîcikovski, purtător de cuvânt al Serviciului de Graniță Belarus, a declarat că Maria Kolesnikova se află, în acest moment, sub pază.

Inițial, se bănuia că Maria Kolesnikova ar fi fost răpită din centrul capitalei Minsk de o serie de bărbați îmbrăcați în civil și cu măști pe față.

„Nici Anton Rodnenkov, nici Ivan Kravţov, nici Maria Kolesnikova nu intenţionau să părăsească ţara.Erau categoric împotrivă. Ei toţi au ajuns la frontiera cu Ucraina după ce au fost reţinuţi. Ei au fost duşi acolo direct din Centrul de arest preventiv şi la fel ca în cazul Olgăi Kovalkova au fost forţaţi să părăsească ţara”, s-a declarat, potrivit Interfax.

Protestele din Belarus au început odată cu confirmarea unui nou mandat al președintelui Alexander Lukashenko, cel acuzat că ar fi fraudat alegerile prezidențiale. Protestatarii acuză că Lukashenko ar încerca să controleze un regim totalitar în Belarus.

Citește și: 10 August, data aia din calendar pe care nu o uiți

#News