Tanczos Barna: Intervenția asupra urșilor se va face gradual

Împușcarea sau eutanasierea, ultima soluție pentru îndepărtarea pericolului

Ministrul Mediului, Tanczos Barna a anunțat că Guvernul a avut joi, în primă lectură, proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile împotriva urșilor. Acesta a precizat că intervenția se va face gradual, în primă fază prin îndepărtare, apoi prin tranchilizare sau relocare, împușcarea sau eutanasierea fiind o ultimă soluție.

„Azi am prezentat în primă lectură proiectul de OUG prin care propunem ca în cazurile în care în intravilan există un pericol iminent în acele localităţi. Scopul acestei OUG este salvarea vieţilor omeneşti şi a bunurilor create de om. În proiectul de OUG pe care l-am prezentat am dat definiţia unor termeni care să clarifice modul de intervenţie. Am definit ce înseamnă intervenţie imediată, intervenţie prin îndepărtare, intervenţie prin tranchilizare, intervenţie prin împuşcare şi eutanasiere. Am definit echipa care are dreptul să gestioneze substanţele tranchilizante şi are dreptul să facă eutanasierea şi să fie la faţa locului cu aceste substanţe”, a anunțat Tanczos Barna în conferința de presă.

De asemenea, ministrul a precizat că echipa va fi formată din persoana care e conducătorul comitetului local pentru situaţii de urgenţă, un reprezentant al primăriei, jandarmi care să asigure zona, un personal tehnic de specialitate din partea gestionarului, precum și medicul veterinar, acesta fiind cel care are dreptul să gestioneze substanţele tranchilizante.

„Gradualitatea e cea mai importantă în aceste intervenţii. Trebuie să se intervină gradual, împuşcarea să fie doar în cazul în care reprezintă un risc iminent la adresa vieţii cetăţenilor. În proiectul de OUG am păstrat varianta deciziei prin majoritatea celor din echipa de intervenţei. Vom avea o discuţie cu dl ministru Bode pentru a clarifica câteva aspecte în ceea ce priveşte luarea deciziei. Intervenţia graduală începe cu îndepărtarea exemplarelor. În cazul în care tranchilizarea sau relocarea nu dau rezultate, se poate interveni prin extragere, eutanasiere sau împuşcare, dacă primele două metode nu dau rezultate”, a mai spus ministrul Mediului.

Ursoaicele, îndepărtate sau relocate

Acesta a mai spus că în cazul ursoaicelor intervenţia va fi făcută prin metoda îndepărtării sau relocării, iar dacă se ajunge la o metodă mai drastică, atunci puii acestora vor fi relocaţi şi costurile suportate de stat, prin minister.

„Am specificat explicit în proiectul de OUG că în cazul exemplarelor de sex feminin, intervenţia se va face cu metoda îndepărtării sau relocării. În cazul în care trebuie intervenţie în care va fi extras exemplarul, puii vor fi relocaţi pe costurile ministerului. Gestionarea exemplarului în cazul eutanasierii sau extragere prin împuşcare se va face prin Garda Forestieră. Gestionarea exemplarelor se face de către gestionar sau Garda Forestieră”, a mai explicat Tanczos Barna.

Citește și: Ministrul Mediului spune că avem prea mulți urși