Violențele de la Capitoliu reformează procedura de învestitură a lui Biden

6.200 de membri ai Gărzii Naționale, pregătiți pentru învestitura lui Joe Biden. Măsura a fost luată în urma violențelor recente de la Capitoliu

Violențele de la Capitoliu (centrul democrației, îl numesc unii), din capitala Statelor Unite ale Americii par să fi reformat modalitatea de învestire a președinților americani. Dacă acum trei zile, miile de susținători ai lui Donald Trump invadau Capitoliul, marcând, astfel o adevărată premieră, întrucât forțele de ordine au părut depășite de situație, iată că americanii par să învățat din propriile greșeli, alocând un număr impresionant de membri ai Gărzii Naționale pentru 20 ianuarie, dată stabilită pentru a marca învestitura noului președinte, Joe Biden.

6.200 de membri ai Gărzii Naționale, pregătiți pentru învestitura lui Joe Biden. Măsura a fost luată în urma violențelor recente de la Capitoliu

„Siguranţa şi securitatea tuturor participanţilor la ceremonia de învestire a preşedintelui au importanţă majoră. De peste un an, Secret Service şi agenţiile partenere au lucrat permanent pentru a anticipa şi a pregăti măsuri pentru orice posibile situaţii de urgenţă, la toate nivelurile, pentru Ziua Învestirii preşedintelui”, a comunicat Serviciul american pentru protecţia demnitarilor, Secret Service.

Atât Joe Biden, președintele ales, cât și Kamala Harris, viitorul vicepreședinte al Statelor Unite al Americii urmează să-și depună jurământul în în Aripa de Vest a Capitoliului, una dintre zonele invadate de protestatarii violenți, susținători ai aproape-fostului președintel al Americii, Donald Trump.

Citește și: Trump: „Celor care au încălcat legea: veţi plăti”

#News