Buzatu: „Populaţia a taxat felul în care Guvernul şi-a exercitat actul de conducere”

Direct de la Vaslui, din inima Moldovei, președintele PSD Dumitru Buzatu comentează rezultatele alegerilor parlamentare, cele de ieri care, potrivit sondajelor, i-ar plasa pe social democrați, din nou, pe primul loc. În opinia lui Buzatu, alegătorii ar fi fost impulsionați chiar de mesaje repetitive ale președintelui Klaus Iohannis, cel care ar fi făcut contracampanie PSD, cu fiecare ocazie, însă obținând efectul contrar așteptărilor.

„Alegătorii au înţeles foarte bine mesajele preşedintelui Iohannis şi i-au răspuns în mod corespunzător. Populaţia a taxat felul în care Guvernul şi-a exercitat actul de conducere în toată perioada aceasta, inclusiv felul în care a gestionat criza sanitară, dar şi încetinirea activităţii economice, creşterea datoriei publice. Toate aspectele negative cumulate le-a sancţionat, dar şi pe preşedintele Klaus Iohannis şi poate că în primul rând pe preşedintele Klaus Iohannis, pe care l-a văzut ca vârful de lance al propagandei electorale a PNL şi a USR”, a spus Dumitru Buzatu.

Buzatu nu vrea experimente

„Nu ştiu dacă PSD va reuşi să facă o majoritate parlamentară, dar nici nu aş vrea să experimentăm, pentru că în mod normal ar trebui să se constituie o majoritate parlamentară prin fracţiunile de votanţi care s-au exprimat pentru PNL, USR, AUR şi alte formaţiuni şi atunci să vedem cum ar reuşi acestea să-şi armonizeze programele, pentru a ne lămuri. Eu am avut o surpriză de proporţii când am văzut cât de fragmentat a fost votul românilor în aceste alegeri şi nici astăzi nu pot să ştiu la ce se aşteaptă românii când votează USR. E un partid care nu are ideologie, nu are lideri de prestigiu, n-are niciun fel de program şi mai este asociat şi cu PLUS. Ne mai trebuie un partid „minus” şi avem o combinaţie perfectă”, a mai spus preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu.

Citește și: Marcel Ciolacu: „Este victoria voastră! Este victoria celor care ați rezistat”

#News