YouTube anunță o măsură care va afecta milioane de utilizatori

Utilizatorii care nu vor plăti un abonament vor vedea reclamele promovate pe YouTube

YouTube
YouTube sursa foto piaxay

YouTube a anunțat că lansează un plan la nivel mondial pentru a lua măsuri drastice împotriva ad blockers. Scopul este de a încuraja utilizatorii fie să permită reclame, fie să plătească pentru YouTube Premium (unde nu există reclame). Afirmația a fost făcută direct de managerul de comunicare al YouTube, Christopher Lawton, potrivit stiripesurse.ro.

Atunci când încercați să blocați reclamele de pe YouTube cu ajutorul diverselor programe, va fi afișat un mesaj.

Mesajul anunță că nu vor putea fi redate videoclipurile de pe platformă în aceste condiții. Astfel, există două opțiuni pentru utilizatori, să permită afișarea de reclame sau să încerce YouTube Premium. Potrivit lui Christopher Lawton, utilizarea programelor de ad blocker încalcă termenii și condițiile platformei. „Anunțurile susțin un ecosistem divers de creatori la nivel global. Ele permit miliardelor de oameni să acceseze conținutul lor preferat pe YouTube”, a argumentat el. În luna iunie, You Tube a anunțat că face un „mic experiment” la nivel global, prin care îndeamnă un grup restrâns de persoane ce utilizează ad blockers să le dezactiveze. Acest lucru dacă doresc să vizualizeze conținut pe platformă.

YouTube este un Site Web unde utilizatorii pot încărca și viziona materiale audio-video. YouTube a fost creat în februarie 2005 de Chad Hurley, Steve Chen și Jawed Karim.

Utilizatorii neînregistrați pot vizualiza toate videoclipurile de pe site. Utilizatorii înregistrați pot în plus încărca videoclipuri pe YouTube, pot introduce comentarii și pot da note filmulețelor. Unele videoclipuri sunt disponibile doar pentru utilizatorii de peste 18 ani. Încărcarea videoclipurilor care conțin defăimări, hărțuiri, publicitate sau materiale care încurajează crima este strict interzisă. Videoclipurile asemănătoare, determinate de titlu și etichete, apar pe ecran în dreapta jos. Încă din al doilea an al YouTube-ului au fost adăugate funcții care să ajute utilizatorii să posteze ‘răspunsuri video’ și să se aboneze la noile videoclipuri ale utilizatorilor preferați. Toaletă din aur în valoare de 6 milioane de dolari, furată dintr-un palat din Anglia