Călin Popescu Tăriceanu

Parlamentarii din Opoziție se întrec în căutarea de motive și soluții pentru a dărâma Guvernul Orban. Ultima idee lansată în spațiul public aparține liderului ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, care cere suspendarea membrilor Guvernului în baza articolului 109 din Constituție. Tăriceanu face trimitere și la articolul 368 din Codul Penal care pedepsește cu închisoarea fapta de instigare la nerespectarea legilor.

„Recomandarea lui Orban către populație de a nu respecta deciziile CCR este o gravă încălcare a legii, a legii supreme, adică a Constituției. ALDE nu vrea să fie complice la nășirea unui mic dictator și, în consecință, propune ca Parlamentul, în baza art. 109, alin. 2, din Constituție, privind răspunderea membrilor Guvernului, să inițieze o acțiune penală împotriva prim ministrului Ludovic Orban pentru instigare la nerespectarea legilor”, a scris Tăriceanu, pe Facebook.

Instigarea la nerespectarea legilor este prevăzută și de Codul Penal, mai spune Tăriceanu.

„Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârșească infracțiuni se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcționar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, prevede articolul 368 din Codul Penal.

„Nu putem să-i lăsăm singuri pe judecătorii de la CCR, pe cei de la Înalta Curte sau pe Avocatul Poporului! Nu se poate să-i respectăm doar cu jumătate de normă și să-i lăsăm pradă atacului unui partid care pare că și-a pierdut busola și a uitat câți români s-au sacrificat în ultimii 70 de ani ca noi să ajungem la democrație!

Nu putem trece cu vederea derapajele în afara legii ale prim ministrului Orban! Chiar dacă ocupă o funcție înaltă, el nu este mai presus de lege, dimpotrivă, trebuie să fie un exemplu în respectarea ei! Nu Orban la pușcărie e scopul acestei acțiuni, ci să-i convingem pe guvernanți că există limite peste care nu se poate trece”, a mai punctat Tăriceanu în postarea amintită.

Citește și: Tăriceanu crede că lui Orban îi place să se dea „șmecher”

HashtagNews.ro