Nicolae Robu

Primarul Municipiului Timișoara, Nicolae Robu, pare să fi dat din nou de greu. Unul dintre cei mai mari contestatari ai acestuia, primarul comunei Dudeștii Noi, din județul Timiș, nu-l are la inimă și pace. De altfel, conflictul nu ar fi unul tocmai nou, motivul principal de ceartă fiind reprezentat de Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană, acolo unde o serie de personalități culturale timișorene acuză că nu ar avea parte de susținere. Și-aici intervine Nica.

Ajuns candidat la șefia CJ Timișoara, Alin Nica îl ceartă pe Robu cu alt aplomb

„În continuarea afirmațiilor mele publicate pe rețeaua de socializare Facebook în data de 6 iulie 2020,referitoare la stadiul proiectului Timișoara-Capitală Europeană a Culturii, doresc să fac următoareleprecizări lămuritoare.Nu am intenționat sub nicio formă să lansez vreo acuzație îndreptată împotriva conduceriiadministrative a municipiului Timișoara, ci din contră, afirm cu tărie că sunt alături de domnul PrimarNicolae Robu, în demersul său de revigorare a proiectului, după modul defectuos în care acesta a fostgestionat pănă în prezent de Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii. Decizia PrimărieiTimișoara de a prelua managementul proiectului este cu atât mai justificată cu cât, în măsura în carelucrurile nu vor reveni pe făgașul normal în timp util, orașul nostru riscă să piardă distincția simbolică”Melina Mercouri” în valoare de 1,5 milioane de euro, acordat la finalul perioadei de monitorizare.În PNL Timiș nu există disensiuni cu privire la acest subiect sau referitoare la orice alte decizii alemunicipalității. PNL Timiș este o echipă bine închegată și unită, iar orice fel de discuție cu privire laanumite decizii se poartă în interiorul partidului și nu în mass-media.În încheiere doresc să evidențiez faptul că Timișoara reprezintă deja unul centrele culturale deimportanță națională și, totodată, un promotor al culturii, lucru dovedit nu prin intermediul unordistincții sau titluri, ci prin ceea ce transmite, prin imixtiunea multiculturală, dinamismul și spiritul săurevigorant. Zi de zi orașul scoate în evidență prin frumusețile sale arhitecturale și vestigii culturale,potențialul și dimensiunea culturală în plină ascensiune.Am convingerea că proiectul Timișoara 2021 va fi de acum încolo pe mâini bune și se va transforma într-un succes de care ne vom bucura cu toții!”, transmite Alin Nica.

Citește și: Cataramă face un apel către Parlament… pe Facebook

#News