Folosesc bicicleta de ani buni, atât ca metodă de recreere, cât și ca mijloc de transport. N-o fi cea mai curată metodă de a te deplasa din punctul A în punctul B, mai ales judecând faptul că poluare din România începe să deranjeze și plămânii și hainele, însă cu siguranță este cel mai ieftin și eficient mod. Da, chiar și-atunci când te grăbești. MAI ALES atunci când te grăbești!

Haideți să vedem de ce bicicleta este vehiculul ideal în vreme de pandemie. Și nu numai!

  1. Să ne închipuim situația cozilor infernale de la semafoare, cele întinse pe sute de metri (dacă este să fim optimiști). O bicicletă se va putea strecura cu foarte mare ușurință printre mașini. Caz în care te întrebi dacă este etic să te strecori printre mașini pentru a ajunge în față, află că atât timp cât ai loc suficient pentru a face asta fără să pleci cu retrovizoarele celor mai puțin norocoși aflați în autoturisme, nu este nimic în neregulă.
  2. Te-ai îngrășat în toată perioada asta? Nu e panică! Nu te judecă nimeni! Pentru prima oară în viață cu toții trecem prin aceeași situație. Astfel că deplasarea cu bicicleta te va ajuta să mai dai jos câteva dintre kilogramele depuse în toată această perioadă, când singurele excursii au fost către frigider sau către canapea.
  3. Folosind bicicleta ca mijloc de locomoție vei evita aglomerația din mijloacele de transport în comun, astfel că vei avea parte de șanse reduse de infectare.
  4. Nu mai dai bani pe benzină ori pe abonamentul destinat transportului în comun.

Desigur, România nu e nici Olanda și nici Germenia. Aici încă nu există cultul bicicletei, așa cum nu există nici infrastructură pentru a putea merge în siguranță pe bicicletă – iar acolo unde există, e prost făcută, cu scopul de a mai bifa niște contracte și de a mai palma niște bănuți.

Însă mă gândesc că lucrurile s-ar putea schimba, caz în care din ce în ce mai mulți dintre noi ar înțelege beneficiile mersului pe bicicletă. Dați-mi voie să sper!

Citește și: Mersul pe bicicleta iarna? Da, se poate!

#News