Aflat într-o vizită în orașul natal, președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat, într-o conferință de presă susținută astăzi că, potrivit spuselor președintelui Klaus Iohannis, campania electorală are șanse reale de a se încheia luni. De asemenea, curios din fire, Ciolacu a mai declarat că așteaptă explicații cu privire la restricțiile anunțate ieri. Cu toate astea, liderul PSD nu se declară împotriva restricțiilor, menționând că susține părerea colegului său de partid, doctorul Alexandru Rafila, însă se întreabă de ce s-a luat o astfel de decizie atât de târziu.

„În afară de această criză sanitară mondială, cu accente din ce în ce mai drastice şi dezastruoase în ceea ce priveşte România, parcă nu era de ajuns acest ghinion, avem ghinionul să avem cel mai incompetent şi corupt guvern postdecembrist. Va fi o perioadă complicată. Astăzi este prima zi de campanie. Din câte am înţeles de la preşedintele României, care nu are altă obsesie decât de a organiza alegeri parlamentare în data de 6 decembrie, e posibil ca luni să se termine această campanie electorală. Aşteptăm cu toţii explicaţii la restricţiile anunţate ieri şi cum se va desfăşura această campanie electorală astfel încât drepturile şi libertăţile românilor să nu fie încălcate prin acte normative pe care guvernul nu are dreptul să le emită.” a declarat Marcel Ciolacu, în conferința de presă de la Buzău.

Marcel Ciolacu, de acord cu restricțiile, chiar dacă acestea au venit mai târziu decât se aștepta

„Înţelegem necesitarea unor restricţii, vreau să vă reamintesc că domnul profesor Rafila ne anunţă de trei luni că trebuie să aplicăm aceste restricţii, mai ales în ceea ce priveşte transportul în comun. Nu face decât să ne bucure că până la urmă Guvernul impune anumite restricţii şi un anumit calendar privind prezenţa la locul de muncă. Nu înţelegem de ce au trebuit luate cu o asemenea întârziere. Cu cât luăm decizii nu în timp real, ci aşteptăm să ajungem la 10.000 de infectări pe zi, cu atât restricţiile sunt mai dureroase şi au un efect mult mai profund în economia naţională. Îmi menţin părerea că este cel mai incompetent şi corupt guvern postdecembrist. Nu are nicio coerenţă în deciziile pe care le ia. Le ia numai în funcţie de interesele politice. Dar îi anunţ că indiferent cât vor dori să intimideze sau să sperie românii, românii deja ştiu că nu pot continua cu acest guvern încă patru ani. Nu cred că suntem atât de blestemaţi să mai stăm încă patru ani cu un avcest guvern şi cu un prim-ministru depăşit”, a mai spus liderul PSD Marcel Ciolacu, în aceeași conferință.

Citește și: Rafila susține noul set de restricții impuse

#News