Kelemen-Hunor

Liderul UDMR, Kelemen Hunor consideră că România are nevoie de stabilitate politic, iar pentru asta vrea să revină la „butoane”.  Aflat la Arad, Kelemen a precizat că pentru alegerile generale din decembrie este de dorit o majoritate de centru-dreapta, la care formațiunea condusă de acesta ar fi de preferat.

„De opt ani de zile suntem într-o criză politică şi instabilitate politică permanentă. Acest lucru se poate demonstra cu o singură frază: opt ani, zece guverne. Ce se poate realiza cu zece guverne în opt ani de zile? Nici măcar să faci nişte proiecte cap-coadă nu poţi, şi nu am vorbit de punerea în practică a acestor proiecte. De aceea eu cred că pasul următor trebuie să fie o stabilitate politică, fiindcă avem posibilităţi enorme dacă ne gândim la fondurile europene (….), dar care nu vor putea fi cheltuite eficient. Fără stabilitate politică nu se poate, s-a demonstrat că în opt ani cu zece guverne nu am reuşit să cheltuim din programele operaţionale de infrastructură mare nici jumătate. Dacă nu ai proiecte, UE nu va veni şi nu va face proiecte în locul tău”, a declarat Kelemen Hunor, citat de Agerpres.

„Din punctul nostru de vedere, o majoritate de centru-dreapta ar fi de dorit, dar trebuie să aşteptăm rezultatul alegerilor, până atunci nu putem să spunem mai mult. Orice partid doreşte acest lucru. Dacă găsiţi un partid care spune că se prezintă la alegeri ca să stea în opoziţie, să puneţi ştampila pe noi, să nu puneţi ştampila pe acel partid. În politică acesta este scopul, să pui în aplicare programul politic cu care te duci în faţa electoratului, nu este nicio ruşine, dar acest lucru nu înseamnă că vei reuşi după fiecare alegeri să mergi în Executiv”, a adăugat preşedintele UDMR.

Citește și: Ciolacu vrea „fără penali” la alegerile parlamentare

#News