Poliția de Frontieră din Punctul de Trecere Giurgiu a oprit în data de 4 septembrie 2022, în jurul orei 3:00, un autocamion ce urma să intre în țară. Acesta era condus de un șofer bulgar și, în aparență, avea scopul de a transporta produse de igienă, în special șervețele umede și role de hârtie, din Bulgaria în Germania.

Țigări în valoare de peste 3,5 milioane de lei ascunse prin metoda capac

„În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în cutii din carton în spatele mărfii declarate (prin metoda capac), sute de baxuri care conţineau 3.320.000 de țigarete (166.000 pachete), care nu aveau aplicate timbru fiscal”, se arată în informarea IGPF. Cu alte cuvinte, contravaloarea estimată ajunge la suma de 3.652.000 lei.

Bunurile au fost indisponibilizate, iar șoferul reținut

Întrucât șoferul autocamionului nu a putut arăta polițiștilor de frontieră documente de proveniență, bunurile au fost confiscate. De asemenea, cetățeanul bulgar a fost reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de luni, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Giurgiu a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, șoferului întocmindu-i-se dosar penal.

În prezent, „sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de deținere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit prezentului titlu, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false peste limita a 10.000 țigarete, conform art. 452 din  Legea 227/2015,  fals în înscrisuri sub semnătură privată, faptă prevăzută de art. 322 Cod penal și uz de fals, faptă prevăzută de art.323 Cod penal”, informează IGPF.