Marcel Ciolacu / Foto: Facebook

Moțiunea de cenzură pentru dărâmarea Guvernului Orban a ajuns subiect de-o ieșire la grătar, și-o dezbatere la un șpriț de vară. Știm că PSD vrea să depună această moțiune, mai știm că social-democrații lucrează intens la textul ei și mai știm, din ce spune liderul interimar al celui mai mare partid politic din România, că și ALDE și Pro România susțin inițiativa PSD.

Ce nu știm este când se va împlini minunea. Până la sfârșitul săptămânii trecute nu știam nici ce face PSD cu eventuala victorie. O pun în ramă, o multiplică și-o dă cadou la tot românu? Nu știam nici cine ar fi propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru.

Nu știm nici acum, dar măcar avem un indiciu. Viitorul premier va fi un expert în economie. Nu știm exact, exact dacă această persoană există cu adevărat sau sunt doar niște semne astrale în constelația social-democrată că un economist se va arăta la drum de seară. Un lucru e clar, moțiunea de cenzură va fi depusă. Ce, nu știați?

„Vom avea voturile suficiente ca să treacă această moțiune. Am avut discuții cu toți liderii politici cu reprezentare în Parlamentul României. Marea majoritate a liderilor politici și a grupurilor parlamentare doresc să voteze această moțiune. Mulți dintre ei au și anunțat: domnul Victor Ponta a anunțat, domul Tăriceanu a anunțat. Sunt ferm convins că vor fi voturile necesare.

Vom prezenta şi un program de guvernare pe termen scurt. Dorim să mergem cu o propunere de prim-ministru, susţinută de toate forţele politice, un specialist în economie. Noi vom depune o moţiune de cenzură şi 100% această moţiune va trece. Avem 204 semnături până acum. Primul text a fost lucrat de Şerban Nicolae”, a spus Marcel Ciolacu, fără să precizeze și o dată la care va fi depusă moțiunea.

Citește și: Coaliția împotriva Guvernului Orban. Cum a făcut PSD rost de voturile necesare pentru moțiunea de cenzură

HashtagNews.ro