Marele Circ din Alpii austrieci au început cu surprize încă de ieri, din calificări, acolo unde campionul mondial en-titre a avut al doilea timp, după coechipierul său de la Mercedes, finlandezul Valteri Botas. Dar astăzi, pe grila de start, Hamilton a fost trimis să ia startul de pe locul 5, din pricina faptului că ieri nu a respectat, la un moment dat, semnificația steagului galben. Cei de la Red Bull au făcut contestație și britanicul a suportat consecințele.

Dar n-a stat pe locul 5 decât 7-8 tururi, pentru că a recuperat pas cu pas fiecare poziție, iar în turul 9 era, deja, pe locul 3. Și primul monopost care a cedat din pricina căldurii, la nivelul solului erau 51 de grade Celsius, a fost cel al olandezului de la Red Bull, Max Verstappen. A fost o grea lovitură pentru cei de la scuderia Red Bull, care ar fi vrut să facă o figură frumoasă, mai ales că erau acasă și cunoșteau circuitul foarte bine. Și lupta între Mercedes și Red Bull a fost una palpitantă – după părerea mea, faptul că au fost extrem de multe ieșiri în decor, iar Safety Car a fost nevoită să neutralizeze cursa de 4-5 ori, a fost în defavoarea celor care conduceau cursa, adică cei doi piloți de la Mercedes, Bottas și Hamilton. Practic, s-au egalizat timpii de câteva ori și s-a dat restartul cu monoposturile unul în spatele celuilalt.

Formula 1 a pornit la drum

Albon, care ajunsese pe locul 3, a profitat de fiecare dată să se apropie de Hamilton, încercând să-l depășească, cu tot felul de șicane. Și în turul 69 aproape că reușise, dar cele două monoposturi s-au acroșat, din asta ieșind mai rău Albon, de la Red Bull. Din păcate, la analiza rapidă a imaginilor, s-a constatat că Hamilton nu i-a lăsat lui Albon calea liberă de rulare, primind alte 5 secunde de penalizare. După terminarea celor 71 de tururi ale Marelui Premiu Rolex Austria, 2020, clasamentul arată astfel:

  1. Valteri Bottas, Mercedes, 1h, 30:55,739
  2. Charles Leclerc, Ferrari, la 2,700 secunde
  3. Lando Norris, McLaren, la 5,491s
  4. Lewis Hamilton, Mercedes la 5,689s
  5. Carlos Sainz Jr, McLaren, la 8,903s
  6. Sergio Perez, Racing Point, la 15,092s
  7. Pierre Gasly, Alpha Tauri, la 16,682s
  8. Esteban Ocon, Renault, la 17,456s
  9. Antonio Giovinazzi, Alfa Romeo, la 21,146s
  10. Sebastian Vettel, Ferrari, la 24,545s
  11. Nicolas Latifi, Williams, la 31,650s
Valteri Botas, scuderia Mercedes, a câștigat Marele Premiu al Austriei

Au abandonat, în diferite tururi, Kvyat, în 69, Albon, în 67, Raikkonen, în 53, Russel și Grosjean în 49, Magnussen în 24, Stroll, în 20, Ricciardo în 17, și Verstappen în turul 11. Da, prima cursă a anului 2020 va intra în istorie, ca fiind una extrem de grea, din pricina temperaturilor foarte mari. Și se dovedește că oricât ar părea ele de fioroase, mai ales când dezvoltă la maxim caii putere cu care sunt dotate, monoposturile de Formula 1 sunt extrem de sensibile – în cursa din Austria au fost nenumărate defecțiuni și electronice, și la sistemele de frânare, ba chiar au explodat și pneuri, iar asta ne duce cu gândul la viața piloților, care nu este deloc sigură, într-un astfel de cockpit.

Urmează a doua cursă, exact peste o săptămână și tot aici, pe circuitul de la Red Bull, Spielberg. Cred că spectacolul va fi la fel de palpitant, sunt multe polițe de plătit, iar timpul cât au stat în padocuri le-a cam ridicat adrenalina piloților din Formula 1.