Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan
Sursa foto: Facebook/Nicușor Dan

Aproape 7000 de animale fără pedigree – câini cu deținător și pisici cu și fără deținător – au fost sterilizate, în mod gratuit, în cadrul campaniei derulate de ASPA.

Conform anunțului publicat pe pagina de Facebook, procedurile au fost desfășurate în 12 cabinete veterinare partenere, în perioada 08 noiembrie 2021 – 30 aprilie 2022.

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan: ”Mulțumesc bucureștenilor care au înțeles importanța sterilizării animalelor de companie”

Potrivit postării publicate pe contrul de socializare, Primăria Capitalei, prin administratorul public Diana Punga, a angrenat în campania de informare a cetățenilor cu privire la microciparea și sterilizarea animalelor mai multe instituții ale administrației locale (ASPA, Poliția Locală a Municipiului București, Poliția Locală Sector 2, PROEDUS, Centrul Teritorial Veterinar Sector 2), precum și voluntari din partea unor organizații neguvernamentale, într-un efort comun lăudabil.

Mulțumesc bucureștenilor care au înțeles importanța sterilizării animalelor de companie și au răspuns apelului nostru. Asigur toți locuitorii orașului că vom avea în continuare astfel de campanii, pentru un București civilizat și prietenos cu animalele”, a scris edilul pe pagina de Facebook.

Campaniile de sterilizare pentru animale aduc numeroase beneficii comunității:

  • Primăriile și Guvernul cheltuiesc sume mari pentru controlul câinilor nedoriți;
  • Montele iresponsabile sunt cauza principală a abandonului;
  • Adăposturile de animale din întreaga țară sunt suprasolicitate și suprapopulate de câini nedoriți sau abandonați;
  • Câinii vagabonzi și fără adăpost ajung în containerele de gunoi, urinează și defecă pe proprietăți publice sau private și sperie sau supără oameni care nu înțeleg suferința sau nevoile lor.