Ion Cristoiu

Atunci când cei doi conspiraționiști se întâlnesc, nu are cum să iasă altfel decât epocal. Astfel, o discuție dintre cei doi, nu are cum să fie altfel decât… amuzantă. Cel puțin pentru cei ce nu gustă de felul lor teoriile conspirației, însă au nevoie, ca oricare alt om, de formă sau alta de distracție.

„Marţi, 5 mai 2020, interlocutorul meu la cristoiuTv a fost Cozmin Guşă. De la debutul acestui canal pe youtube, la care s-au abonat deja peste 9000 de telespectatori, numărul celor intervievaţi de mine a atins cifra de 33. Interviurile sînt zilnice. Se transmit în direct de la 18 la 19, cu excepţia zilei de luni, cînd încep la 17 şi termin la 18, pentru a intra în direct la Marius Tucă Show. Telespectatorii pot pune întrebări în direct invitatului prin sistemul postărilor. Evident, înjurăturile sînt şterse. Nu pentru că aş suferi cînd cineva mă înjură (am treizeci de ani plini de înjurături), ci pentru că astfel se încarcă inutil pagina cu întrebări, chiar şi incomode ale celor care nu sînt troli plătiţi de partide şi de Servicii.

Atunci când Cristoiu se întreabă: „De ce Cozmin Guşă?”

Am mai scris, cred, dacă n-am mai scris, o fac acum, că interviurile la cristoiuTv sînt un prilej de mare satisfacţie intelectuală pentru mine. Mulţi mă întreabă ce urmăresc prin reîntoarcerea la una dintre misiunile de bază ale jurnalistului pur şi simplu. Nu urmăresc vreun cîştig material. Nu urmăresc nici un anume număr de accesări. Pur şi simplu îmi place să discut timp de o oră cu cineva despre pandemie, despre ce va urma, despre personalitatea respectivului. Şi-mi place, pentru că sînt un om curios. Aş putea tăifăsui cu interlocutorul la o cafenea sau pe o bancă, în parc. Cum însă aşa ceva e imposibil în condiţiile de azi, stau de vorbă cu cineva (totdeauna mai deştept decît mine) prin intermediul unei televiziuni on line. Televiziune care e urmărită de mai mulţi abonaţi. Practic, aşadar, un taifas de cafenea urmărit de alţii. Nu ştiu dacă telespectatorilor le place interviul. Nu ştiu dacă învaţă ceva din zicerile interlocutorului. Mie îmi place. Eu învăţ din spusele interlocutorului.

Pe Cozmin Guşă l-am urmărit expunîndu-şi viziunea despre Coronavirsus într-un serial intitulat Cum ne salvăm din toamnă? Am remarcat imediat că serialul mărturisea un analist român care se înscria în dezbaterea planetară despre Criza de Sănătate şi mai ales despre urmările acestei Crize asupra situaţiei geoglobale. Dacă nu singurul analist care-şi permitea o asemenea abordare, atunci măcar printre puţinii analişti care au făcut-o. Despre încercarea prin care a trecut şi mai trece omenirea, la nivel mondial s-a angajat o dezbatere aprinsă. Noi, românii, nu sîntem prezenţi în spaţiul acestei dezbateri. Nici prin cîrmuitorii noştri, nici prin politicienii noştri, nici prin analiştii noştri. Deoarece în postdecembrism nu e prima oară cînd noi, românii, ne consumăm inteligenţa doar pe plan intern, evitînd implicarea în dezbaterea de dincolo de hotare, am discutat, după cum era de prevăzut, chiar cu Cozmin Guşă. Domnia sa a găsit una dintre explicaţii şi în conştiinţa că intervenţiile noastre n-ar fi luate în seamă. Cine să se intereseze de opinia românilor într-o chestiune de interes mondial? Cozmin Guşă mi-a atras atenţia că firava importanţă deţinută de România în context mondial e dezvăluită şi de faptul că la Bucureşti nu există nici un corespondent străin al vreunei instituţii de presă planetare. Cînd ţine să apară un articol despre România marele gazete ale lumii apelează la un colaborator român, de cele mai multe ori cunoştinţă întîmplătoare a cuiva din redacţie.

Lipsa noastră de importanţă în ultimii 30 de ani îşi are cauza în absenţa unei poziţii proprii a României în chestiunile controversate ale Europei şi ale Lumii.

De ce s-ar interesa presa de nivel planetar de poziţia noastră cîtă vreme prin Klaus Iohannis, de exemplu, noi n-avem nici o poziţie nici măcar în problemele UE. Preşedintele participă la Consiliul Uniunii în simpla postură de dătător din cap la ce spune Angela Merkel. Aş adăuga acestei explicaţii şi una care ţine de limba română. Pe Netflix poate fi vizionat sezonul întîi din serialul Rise of Empires: Ottoman, sezon dedicat Cucerii Constantinopolului. Realizat după reţeta folosită la Imperiul Roman, serialul practică amestecul între filmul artistic şi filmul documentar. Unul dintre cele două personaje centrale ale filmului e Giovanni Giustiniani Longo, genovezul care a apărat pînă în ultimul moment Zidurile Oraşului. Despre Giustiniani Longo am publicat un eseu de 50 de pagini despre care pot afirma, fără şovăire, că e unul dintre cele mai bune texte scrise în ultima vreme despre Genovezul invocat în toate istoriile Căderii Constantipolului, urmare şi a unei vizite făcute la Palatul familiei Giustiniani de pe Via dei Giustiniani de la Genova. Textul e însă în limba română. Cine din alte părţi ale lumii să-l citească pe internet într-o asemenea limbă, care nu e nici măcar limba italiană?!

Am discutat cu Cozmin Guşă şi multe alte lucruri. Printre ele s-a numărat şi ceea ce eu consider aberaţia românească. Potrivit autorităţilor România va aplica primele măsuri de relaxare abia pe 15 mai 2020. Alte ţări europene, unele mult mai lovite decît noi de Pandemie, au trecut deja la reluarea vieţii prin măsuri mult mai largi decît vom trece noi peste mai mult de o săptămînă. De ce această întîrziere, din toate punctele de vedere dezastruoasă, pentru că reluarea vieţii cît de cît normale înseamnă relansarea economiei? România, care va reveni la normal abia din 15 mai, mult în urma altor ţări europene, va pierde un start luat deja de multe ţări chiar vecine, precum Ungaria Bulgaria? E o întrebare pe care i-am pus-o lui Cozmin Guşă în emisiune zicînd că e o enigmă pentru mine situaţia asta, în condiţiile în care, în materie de restricţii, am imitat slugarnic alte ţări europene. Dacă imităm slugarnic pe alţii, de ce n-o facem şi acum? Cozmin Guşă a răspuns începînd prin a preciza că mai ales la noi, unde consumul asigură supravieţuirea unei economii preponderent a serviciilor, deschiderea restaurantelor e o măsură de relansare economică şi nu una de relansare a distracţiilor. De ce dăm noi drumul atît de tîrziu la revenirea la normal? Cozmin Guşă s-a întrebat la rîndu-i dacă nu cumva e un interes al marilor puteri ca noi să rămînem în urmă cu măsurile de relansare şi prin asta ca noi să ne afundăm şi mai tare în dezastru. Nu de alta, dar marile puteri nu sînt gata să ne asigure consumul cu produsele lor. În absenţa acestora, am fi fost obligaţi să producem noi pentru consumul intern. Ar fi convenit asta Stăpînilor lui Klaus Iohannis?!”, spune Ion Cristoiu pe blogul său.

Citește și: Gușă dezgroapă „rețeaua malefică” Kovesi-Soros

#News