Percheziții de amploare în România la traficanții de droguri și evazioniștii fiscali

Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la DIICOT şi alte unităţi de parchet.

Peste 200 de percheziţii sunt efectuate miercuri de poliţiştii din ţară în cauze unde se fac cercetări pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care evaziune fiscală, înşelăciune, fals, spălarea banilor, furt calificat, braconaj cinegetic, trafic de droguri şi de persoane.

„Astăzi, Poliţia Română efectuează 205 percheziţii domiciliare, pentru combaterea infracţionalităţii, în principal a celei economice, tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale şi protejarea comunităţii de activităţile ilegale”, a comunicat IGPR.

Percheziţiile sunt efectuate sub supravegherea procurorilor de la DIICOT şi alte unităţi de parchet. Este vorba despre unele dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, înşelăciune, fals, spălarea banilor, furt calificat, obţinere ilegală de fonduri, contrafacere, abuz de încredere, criminalitate informatică, braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, infracţiuni în domeniul silvic, trafic de droguri de risc şi de mare risc şi trafic de persoane.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor bănuite, recuperarea prejudiciilor şi indisponibilizarea bunurilor obţinute din săvârşirea de infracţiuni sau deţinute ilegal. Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză. Activităţile se desfăşoară în contextul măsurilor luate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru combaterea infracţionalităţii de orice fel şi pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, mai arată sursa citată. Licitaţia pentru Spitalul Regional Iași, reluată