rafael
Rafael sursa foto wikipedia

O operă timpurie a pictorului Rafael urmează să fie scoasă la licitație joi la Sotheby’s din New York. Pictura s-ar putea vinde, conform experților, cu câteva milioane de dolari, potrivit stiripesurse.ro.

Pictura în ulei pe lemn de mici dimensiuni, ”Maria Magdalena în rugăciune”, a fost evaluată de casa de către licitații la o valoare între 2 și 3 milioane de dolari

Pictura este protejată de o garanție care face vânzarea o certitudine. Opera, care măsoară 38 pe 13 centimetri, este datată 1503, când artistul avea doar 20 de ani. Lucrarea este pictată pe ambele fețe – pe verso-ul marmorat ”se pot vedea amprentele lui Rafael”, a declarat pentru ArtNews Daria Foner, specialistă în Vechi Maeștri la Sotheby’s. Experta a precizat că Rafael și-a folosit vârfurile degetelor pentru a picta și alte tablouri de la acea vreme, precum ”Crocifissione Gavari”, aflat în prezent la National Gallery din Londra.

”Magdalena” făcea parte dintr-un mic triptic – în centru aflându-se Sfânta Ecaterina din Alexandria, în prezent la Galleria Nazionale delle Marche din Urbino.

Sfânta este reprezentată fără vasul cu ulei, unul dintre atributele sale tradiționale: împrumutând o iconografie inspirată de ”Legenda Aurea” a lui Jacobus de Voragine din secolul al XIII-lea, Magdalena poartă un veșmânt din păr sau blană, simbol al renunțării la plăcerile lumești și al începerii unei vieți de pocăință. Potrivit lui Foner, ”ne aflăm în fața unui exemplu a ceea ce Rafael putea face la începutul carierei sale”, după ucenicia sa la atelierul pictorului Pietro Perugino.