gunoi lasat la usa

Orice mediu ai frecventa, auzi același lucru: „trăim în România, țară de prost crescuți, cu politicieni corupți și funcționari incompetenți”. Însă, înainte de a face astfel de declarații, ar trebui să ne punem următoarea întrebare: suntem noi, oare, acreditați să-l judecăm pe cel de lângă noi și să-i punem etichete? Firește, cu toții avem voie să avem păreri despre tot ceea ce ne înconjoară, însă înainte de a pune aceste etichete, ar trebui să vedem bârna din ochiul nostru, după cum spune o veche zicală cu iz biblic. Trebuie să realizăm că politicianul corupt ori funcționarul incompentent, după caz, este și el un locuitor al aceleiași țări, așa cum și vecinul care își aruncă punga de gonoi de la etaj, direct pe spațiul verde de lângă bloc, ori trecătorul care presară spațiul public cu mucuri de țigară poate deveni și el, la un moment dat, funcționar ori politician.

Schimbarea colectivă în bine începe la nivel individual. Înainte să ne dorim o „țară ca afară” și să avem așteptări de la cei din jurul nostru, ar trebui să ne facem, fiecare dintre noi, introspecție și să ne realizăm minusurile, pentru a le putea, ulterior corecta. Abia după ce am reușit asta, putem avea pretenția de a cere celorlalți să se comporte civilizat ori corect față de noi. Pentru că, până la urmă, există conștiința individuală, așa cum în egală măsură există conștiința colectivă, cea care pune tuturor românilor etichete, atunci când aceștia părăsesc granițele țării. Cele două conștiințe se întrepătrund, de cele mai multe ori și se completează una pe alta.

Așadar, îți dorești să nu mai vezi gunoaie pe stradă? Nu mai arunca! Îți dorești să fii tratat cu respect? Tratează-i și tu pe ceilalți cu respect! Îți dorești să nu fii discriminat pe niciun fel de considerent? Încetează să mai discriminezi.

Nu e ușor să ajungem la nivelul de educație pe care ni-l dorim cu toții, dar pic cu pic, putem reuși!

#News