posta romana intarzie plata pensiilor

Printr-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română informează opinia publică privind întârzierea plății pensiilor în luna ianuarie. Potrivit aceluiași comunicat aceste întârzieri se datorează datei de început a livrării banilor de la Casa Națională de Pensii Publice către Poșta Română, prima tranșă fiind virată în data de 7 ianuarie a anului curent, astfel tot procesul de primire-predare a pensiilor fiind decalat, data limită a plații fiind 20 ianuarie 2020.

Comunicatul Poștei Române:

„Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate. Ca la orice început de an, partenerii noştri de la Casa Naţională de Pensii Publice virează Poştei Române prima tranşă a banilor începând cu 7 ianuarie, întrucât are loc închiderea de an, când se trage linie închizându-se creditele bugetare. Transformarea acestora în cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ 3 zile. Astfel, pensiile vor fi livrate începând cu 10 ianuarie, într-un interval de 10 zile”, menționează comunicatul.

De asemenea, Horia Grigorescu, directorul general al Poştei Române, îi asigură pe pensionari că situația se va rezolva în cel mai scurt timp posibil, Poșta Română lucrând la capacitate maximă pentru a se efectua soluționarea în timp optim.

Comunicatul directorului general al Poștei Române, Horia Grigorescu:

„Noi, Poşta Română, înţelegem nevoia pensionarilor de a avea pensia la timp în buzunar, fapt de care ne asigurăm lună de lună. Fiecare român trebuie să aibă încredere în această companie, fără să aplece urechea la fake-news-uri sau dezinformări premeditate”, declară Horia Grigorescu Grigorescu.

Astfel, pensionarii vor mai avea de așteptat pensiile luna aceasta.

#News