Bărbat din Dolj reținut pentru conducerea unui tractor în stare de ebrietate

El este acuzat și de agresiune și distrugeri

Arest
Arest sursa foto pixabay

Poliția din Dolj a anunțat că un bărbat de 25 de ani din judeţul Dolj a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat ca a agresat un alt bărbat şi a provocat distrugeri în locuinţa unei femei, potrivit ziare.com/,

 El este cercetat şi pentru că a condus un tractor fără a avea permis de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

 Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că un bărbat de 25 de ani din comuna Ostroveni este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, lovirea sau alte violenţe şi distrugere. 

“În perioada de 25.12.2023-03.01.2024, tânărul ar fi agresat un bărbat de 55 de ani, din oraşul Dăbuleni, provocându-i acestuia leziuni în zona toracelui şi ar fi provocat distrugeri în locuinţa unei femei, din comuna Ostroveni, prejudiciul creat fiind aproximativ 9.000 lei”, au precizat poliţiştii.

 Ei au mai stabilit că în data de 15 octombrie, bărbatul a condus un tractor şi a provocat distrugeri unui gard din beton al imobilului unui bărbat din Ostroveni. “În urma verificărilor efectuate, în bazele de date ale Poliţiei Române, s-a stabilit că acesta nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie de autovehicule.

 Totodată, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a menţionat sursa citată. El a fost reţinut pentru 24 de ore şi dus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj, urmând să fie prezentat vineri, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea luării unei măsuri preventive.Poliția Română avertizează asupra unei noi înșelătorii prin care sunt golite conturile bancare