Ministrul Gabriela Firea: În următorii doi ani vor fi închise și ultimele 73 de centre de plasament care mai funcționează în România

Potrivit ministrului Familiei, 9 centre se desființează până la sfârșitul anului, 52 își vor închide porțile în 2023 și restul în 2024.

Ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunțat că în următorii doi ani vor fi închise și ultimele 73 de centre de plasament care mai funcționează în România, toți copiii aflați în grija statului urmând să crească în medii mai prietenoase. Potrivit ministrului Familiei, 9 centre se desființează până la sfârșitul anului, 52 își vor închide porțile în 2023 și restul în 2024.

Gabriela Firea: Terminăm astfel închiderea celor peste 500 de centre de plasament care existau în țară, în urmă cu 20 de ani

Gabriela Firea și-a asumat, încă de la preluarea mandatului de ministru al Familiei, un obiectiv pe cât de important, pe atât de ambițios, accelerarea procesului de închidere a centrelor de plasament din țară. Potrivit Gabrielei Firea, toți copiii trebuie să crească într-o familie, în cazul celor aflați în grija statului, trebuind create condiții ca într-o familie, iar aceste condiții pot fi obținute doar în locuințele de tip familial, nu în centre mari de plasament. Soluțiile cele mai bune sunt reintegrarea în familia naturală sau extinsă, ori adopția, dar dacă aceste variante nu sunt posibile, rămâne doar soluția asistenților maternali sau găzduirea copiilor în case de tip familial.

La ora actuală există încă 73 de centre de plasament clasice, în care stau aproximativ 1900 de copii, de șapte ori mai puține decât în urmă cu 20 de ani, când funcționau peste 500 de astfel de instituții, în care erau îngrijiți aproape 100.000 de copii. Asta este realitatea, acestea sunt cifrele, existând toate premisele ca încă 9 să se închidă până la sfârșitul anului, iar estimările arată că alte 52 vor fi închise în 2023.âne doar soluția asistenților maternali sau găzduirea copiilor în case de tip familial.

Gabriela Firea: Ultimele 12 centre de plasament din România vor dispărea în 2024!

„Sunt eforturi mari făcute la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, împreună cu echipa de la Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, ca să ajungem la această reușită. Ne străduim, așadar, ca acest proces complicat să decurgă fără probleme și să fie cât mai rapid. Trebuie să înțelegem însă un lucru: închiderea acestor centre nu este un proces pur tehnic, în care punem un lacăt pe o ușă. Cum spuneam, ele adăpostesc în continuare în jur de 1900 de copii, iar prioritatea noastră absolută sunt acești copii, pentru ei trebuie să găsim soluții în primul rând.”, a declarat Gabriela Firea, într-o postare pe pagina de Facebook.

Potrivit modificărilor aduse Legii 272/2004, începând cu luna octombrie este interzisă funcționarea altor servicii de tip rezidențial, cu excepția celor prevăzute de lege, adică a celor pentru care există în derulare contracte de finanțare pentru proiecte de închidere, a căror implementare se finalizează după acest demers

. Mai precis, până la această dată, furnizorii de servicii sociale publici și privați au fost obligați să prezinte soluțiile identificate și aprobate pentru închiderea instituțiilor vechi și pentru găzduirea copiilor în spații mult mai potrivite nevoilor lor. „Avem toate aceste planuri deja în derulare, așa încât avem toate datele să susținem răspicat că nu există cale de întoarcere în privința acestor centre. Vom continua să monitorizăm îndeaproape acest proces de dezinstituționalizare și vă asigur că nu vom accepta nicio scuză și nicio derogare de la termenele asumate și stabilite prin lege”, a conchis ministrul Familiei.

Gabriela Firea anunță lansarea aplicației “Educație fără bullying”, care poate fi utilizată pentru semnalarea unor astfel de cazuri