Ciolacu: „PSD-ul are de apărat nişte voturi, va avea candidaţi”

Social democrații promit să nu se lase cu una, cu două

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, invitat într-un platou de televiziune că are de gând să facă tot ce se poate, din punct de vedere constituțional pentru a beneficia de dreptul primit la alegerile parlamentare unde social democrații au obținut cel mai bun scor, comparativ cu restul partidelor care au candidat.

„PSD-ul are de apărat nişte voturi, va avea candidaţi şi la Camera Deputaţilor, şi la Senat, o să ne continuăm negocierile, nu la Vila Lac 1 pentru că nu avem ce căuta la Vila Lac 1, vorbesc legal, eu am ce căuta, sunt încă preşedintele Camerei, nu ştiu ce caută domniile lor. Şi o să ne facem socotelile şi jocurile, dar vom folosi toate instrumentele constituţionale şi legale să ne apărăm aceste drepturi. Ceea ce vor ei să facă – să confişte nişte voturi”, a declarat Marcel Ciolacu, la Antena 3.

De asemenea, Marcel Ciolacu a mai suns că victoria obținută de PSD la alegeri nu a fost, câtuși de puțin o întâmplare.

Cât despre știrea care a făcut ieri vâlvă pe internet, cea despre întâlnirea cu George Simion, Ciolacu s-a eschivat, spunând că ar fi discutat, în ultima perioadă, cu mai mulți lideri de partide.

Marcel Ciolacu: „Nu poţi să faci o gaşcă de perdanţi”

„Am văzut acele negocieri la Vila Lac cum împărţeau Birourile Permanente. Vreau să reamintesc că există decizii ale Curţii (CCR- n.r.), există regulament al Camerei (Camerei Deputaţilor – n.r.). Orice forţare de regulament am să o atac şi am să folosesc toate pârghiile constituţionale şi legale de a stopa formarea acestui Parlament dacă nu se aşază democratic, în spiritul Constituţiei şi cu respectarea regulamentului şi a legilor şi nu vor face lucrurile aşa cum este scris şi cum este cutumiar. Avem de apărat nişte voturi şi şi domnul George Simion are de apărat nişte voturi. Nu poţi să faci o gaşcă de perdanţi, să vii că confişti un Parlament şi o ţară întreagă. Nu se întâmplă niciunde aşa ceva, la asta asistăm în acest moment”, a mai spus Marcel Ciolacu.

Citește și: Liviu Dragnea, confimat pozitiv Covid-19

#News