Eugen Tomac / Traian Băsescu

Cu toate că, potrivit liderului PMP, Eugen Tomac, intenția inițială nu ar fi fost cea de a merge pe mâna lui Traian Băsescu, ci, mai degrabă, pe un candidat comun cu PNL și USR PLUS, iată-l acum în situația de a apela la șarmul electoral al fostului președinte Băsescu. Potrivit lui Tomac, Băsescu ar urma să le aducă atât capital de imagine, cât și electoral.

Eugen Tomac: „…Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”

„Noi nu am vrut să mergem cu un candidat propriu, dar vom merge cu Traian Băsescu, pentru că vrem să obținem un capital politic, care să ne permită, așa cum se întâmplă în democrație, să avem vocea noastră politică. Pe candidatura domnului președinte mizăm la alegerile locale. Atâta timp cât aroganța celorlalți ne-a împins în această situație… Vom merge către cetățeni și le vom cere votul. Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”, a declarat la Digi24, Eugen Tomac.

La rândul său, președintele Băsescu declara cu nu mult timp în urmă:

„Pentru mine este o mică surpriză, dar orice este posibil în politică și țineți cont de faptul că eu nu mai sunt un membru activ a PMP sunt în afara partidului și am făcut o ofertă rămânând să vedem ce decizie va lua partidul, dar în niciun caz nu mă voi opune unor decizii politice care vizează strategia pe termen mediu și lung. Și nici nu am cum. Ar fi bine pentru PMP să aibă funcții în primării, pentru că este un partid care de la înființare a trecut pragul la toate alegerile și în mod legitim politica se face pentru ca să exerciți puterea și mandatul pe care le-ai primit. Deci despre candidatura mea, eu oferta am făcut-o. Dar acum nu știu partidul ce obiective are. Acum aflu despre această înțelegere PMP-PNL, este treaba partidului ce face și ce negociază. Până la urmă un partid care este în afara negocierilor este un partid care nu există. Atâta timp cât este în negociere, în discuții de planuri pentru viitor într-o cooperare cu PNL-ul este un lucru bun.”

Citește și: Băsescu: „Eu oferta am făcut-o. Dar acum nu știu partidul ce obiective are”

#News