Mai multe fonduri alocate școlilor din Anglia, pentru combaterea inflației

Investiția totală este de 2 miliarde de lire sterline, conform sursei citate.

Suplimentare masivă de fonduri pentru școlile din Anglia, Regatul Unit, din partea Guvernului de la Londra. Între 35.000 și 200.000 de lire sterline le vor fi alocate, în acest an, pentru a face față inflației și ca sprijin pentru directori în plata facturilor, a profesorilor și a resurselor educaționale din clase, a declarat Executivul britanic, potrivit g4media.ro

Investiția totală este de 2 miliarde de lire sterline, conform sursei citate.

 Școlile au posibilitatea să aleagă modul în care doresc să investească fondurile suplimentare, „însă se așteaptă ca acestea să sprijine în primul rând creșterile salariale pentru profesori și asistenții profesori și să contribuie la combaterea costurilor de funcționare crescute, dar [îi pot folosi] și pentru excursii școlare și materiale didactice”, anunță Ministerul Educației din Anglia (DfE – Department of Education). 2 miliarde de lire sterline înseamnă 11,2 miliarde de lei. Raportat la bugetul alocat Educației, în România, acest surplus pentru combaterea inflației, oferit de autoritățile din Anglia, reprezintă o treime din bugetul actual al Ministerului Educației de la noi pentru întreg anul 2023.

Medalia de aur de la Mondialele de la Budapesta, donată de David Popovici în semn de speranţă copiiilor bolnavi de cancer