Fostul deputat PSD Cristian Rizea, condamnat în România la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare pentru fapte de corupție, a fost reținut marți după-amiaza, la Chișinău, la puțin timp după ce președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, i-a retras cetățenia, scrie jurnal.md.

„L-au condus la Poliție. Ne aflăm în fața unui abuz în fața lui Igor Dodon. El poate veni în România în noaptea asta sau niciodată”, a declarat avocatul lui Cristian Rizea, Alexandru Morărescu, citat de jurnal.md.

Președintele Republicii Moldova a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că i-a retras, luni, cetățenia lui Cristian Rizea.

„A fost și un decret interesant ieri (luni – n.r.) pe care l-am semnat. S-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru Cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj și deja organele competente din Republica Moldova și România trebuie să facă schimb de informații șă întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară”, a spus Dodon.

Acuze la adresa lui Victor Ponta

Într-o intervenție telefonică făcută imediat dupa anunțul privind retragerea cetățeniei, Cristian Rizea a făcut mai multe declarații la Realitatea de la București.

 „Infractorii din România au plătit milioane de euro mafiei politice patronate de Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc care vor să secătuiească Republica Moldova, așa cum au făcut-o până acum. Avocații mei deja completează și fac sesizări către Curtea Constituțională. E un fapt abuziv de a retrage cetațenie fără niciun motiv, la presiunea banilor negri. Vladimir Plahotniuc este cel care i-a dat bani lui Ponta în campania pentru alegerile prezidențiale. De aceea era prezent (Ponta – n.r.) la toate întâlnirile din Chișinău chiar și atunci când nu mai era prim-ministru. Acest om (Vladimir Plathoniuc – n.r.) a devalizat ultimii zece ani în Republica Moldova. Igor Dodon este sub papucul lui Plahotniuc. Este un om șantajabil. (Plahotniuc – n.r.) îi controlează pe toți, mai puțin pe Maia Sandu și Andrei Năstase. În rest îi controlează pe toți. Și poate câțiva mai sunt. Ăsta e rezultatul: oameni care pot fi controlați ușor”, sunt o parte din declarațiile făcute de Rizea, potrivit jurnal.md.

Rizea, urmărit internațional

Fotografia lui Cristian Rizea a fost postată anul trecut în aprilie pe site-ul Poliției Române, la secțiunea „Urmăriri”, în condițiile în care fostul deputat a fost condamnat definitiv de instanța supremă la 4 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

Acuzaţiile procurorilor DNA

În martie 2016, procurorii DNA au trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dosarul în care deputatul Cristian Rizea a fost cercetat sub control judiciar pe cauţiune pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea.

 „În perioada septembrie – decembrie 2009, inculpatul Rizea Cristian a pretins în mod direct, pentru sine, de la inculpatul Colţea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 300.000 euro disimulată sub forma a două contracte de împrumut fictive, în schimbul promisiunii, îndeplinite ulterior, că va interveni la nivelul a două autorităţi, Regia Autonomă – Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât să fie rezolvate anumite interese personale pe care omul de afaceri le avea la nivelul celor două autorităţi” precizau atunci procurorii într-un comunicat de presă, citat de adevărul.ro.

Citește și: Opulența lui Rizea, de sub „aripa protectoare” a președintelui Dodon

#News