Polițiștii locali din Piatra-Neamț vor patrula în oraș pe trotinete electrice

Trotinetele au fost alese pentru intervenții deoarece sunt mai ieftine decăt mașinile.

Apariție inedită a polițiștilor locali pe străzile din PiatraNeamț. Oamenii legii vor patrula pe trotinete electrice, în urma încheierii unui parteneriat între Poliția Locală din Piatra-Neamț  și o firmă care închiriază trotinete în oraș, potrivit digi24.ro.

Până la ora actuală doar patru trotinete electrice se află la dispoziția polițiștilor locali în vederea patrulării

Reprezentanții autorităților locale și-au propus să extindă colaborarea și în cazul polițiștilor de la circulație. Trotinetele au fost alese pentru efectuarea patrulării deoarece sunt mult mai ieftine decât mașinile. Reprezentanții autorităților locale consideră că, motorizați, vor ajunge mai repede la cazuri.

Eugen Pancu, director la Poliția Locală Piatră Neamț, a declarat că folosirea trotinetelor electrice va reduce pe viitor timpul de reacție la eventualele sesizări din partea cetățenilor sau în cazul altor situații care necesită intervenția polițiștilor locali în acele zone”.


Adrian Ratana, polițist local, a declarat că are instalată pe telefonul mobil personal o aplicație a celor de la firma cu trotinetele, fiind necesară scanarea codului QR, deplasăndu-se după deblocarea trotinetei



Constantin Apopei, polițist local, a declarat că nu a mers niciodată cu trotineta electrică, fiind prima dată când merge cu ea. „M-am obișnuit, mi se pare ușor de condus și este un ajutor pentru noi, mai ales pentru a ne deplasa la sesizări”, a declarat Constantin Apopei. Andrei Carabelea, primarul municipiului Piatra-Neamț, a declarat că patru polițiști locali vor utiliza în fiecare zi trotineta, fiind o experiență de tipul unui proiect pilot pe care vrea să îl extindă în ideea optimizării costurilor activității poliției locale. Cetățenii apreciază  noile mijloace de transport ale polițiștilor, unii dintre ei afirmând că se face economie și de carburanți și de timp și se circulă mai repede.

O nouă ediție a Festivalului Jazz Festival 2020, organizată în locații de marcă din Timișoara