Refugiul Scara, construit în Munții Făgăraș la o altitudine de peste 2.000 de metri

Refugiul, amplasat în Șaua Scării, va putea fi folosit din luna august

Asociația Montană Carpați (AMC) montează în prezent un nou refugiu în creasta Făgărașului, în vecinătatea vârfului Negoiu, la peste 2.000 metri, a comunicat Asociația Montană Carpați. 30 de voluntari se află în creastă pentru a monta pereții și acoperișul refugiului, structura fiind transportată în mai multe ture, cu ajutorul unui elicopter privat.

Refugiul Scara este amplasat pe locul vechiului refugiu, în Șaua Scării, la 2.146 metri altitudine, în vecinătatea Vârfului Negoiu (2.535 metri) și a Custurii Sărății.

Acesta este unul dintre cele mai expuse și dificile segmente din Munții Făgăras. Noul refugiu va avea o suprafață de 36 mp, fiind delimitat de două zone funcționale, respectiv un vestibul și un spațiu comun cu loc de luat masă și dormit. Refugiul va putea adăposti confortabil 15-18 persoane.

Vârful Negoiu este un vârf montan situat în Masivul Făgăraș, județul Sibiu

Cu o altitudine de 2.535 metri, Negoiu este al doilea ca înălțime în România, fiind devansat doar de Vârful Moldoveanu, altitudine 2.544 de metri. Până în perioada interbelică era considerat cel mai înalt vârf din Carpați, exceptând Masivul Tatra. Este cunoscut drept fiind polul instabilității atmosferice din România.„Originea etimologică a numelui de Nehoias se reduce la una din cele mai vechi, mai numeroase și mai distinse familii din plaiul Buzăului, Neg sau Negul, de unde formele derivate de Negoiu, Negoias, Negoiță, Negosina, etc.”

Meteorologii anunță cod galben de vijelii pentru 13 județe