Orlando Teodorovici

Eugen Teodorovici a fost odată, ca niciodată, ministrul de Finanțe. Și așa de mult i-a plăcut gloria venită odată cu funcția, încât acum nu-i mai trece și atacă constant orice mișcă, își aprinde țigara, ori nu poartă mască în PNL. Un scandal care deja a luat un pic mai multă amploare decât ar fi fost necesar. Însă asta-i politica: te agăți de orice mică scăpare a „dușmanului” pentru a sublinia cât de bun ai fost tu și iată ce rău e el. Astfel, într-un ultim mesaj postat pe pagina sa de socializare, Eugen Teodorovici ne vorbește despre guvernul care preferă șprițurile, în loc să facă ceva cu economia. Cu toate că acuză, nu văd să vină, totuși cu soluții, ca fost ministru de Finanțe care mai știe una-alta.

Și-apoi, să-l vedem pe el în data de 12 august, cam când zice Wikipedia că ar fi ziua lui, cam ce va prefera? Soluții economice sau un șpriț?

Eugen Teodorovici: „Petrecăreţii de la Palatul Victoria promit de apropape două luni un program de relansare economică”

”De băut au avut timp, dar de economie NU‼️

Dacă ar fi folosit măcar jumătate din vremea pe care au pierdut-o la șprițuri, băute, petreceri, prăjituri și toate cele ca să lucreze efectiv pentru a elabora un program de relansare economică, zeci de mii de firme nu s-ar fi închis definitiv și sute de mii de români nu ar fi rămas fără locuri de muncă.

Petrecăreţii de la Palatul Victoria promit de apropape două luni un program de relansare economică pe care, tot ei, spuneau că-l vor prezenta … ieri‼️

Tic-tac … tic-tac!”, scrie Eugen Teodorovici.

Citește și: USR își dorește extinderea votului prin corespondență

#News