Gabriela Firea: La mulți ani, copii ai României! Trimit gânduri bune spre toți cei 42.000 de copii pe care îi avem în grija statului, în sistemul de protecție specială

Gabriela Firea le urează să aibă o copilărie sănătoasă, fericită și plină de bucurii

„La mulți ani, copii ai României! Copilăria, această perioadă minunată a vieții, să vă fie sănătoasă, fericită și plină de bucurii!” este mesajul transmis de Gabriela Firea.

Gabriela Firea: De 1 iunie serbăm copiii și, odată cu ei, retrăim an de an efervescența acestei vârste de aur. Copiii sunt pe primul loc! Georgiana, Andra, Ștefan, Alexandra, Andreea, Mădălina, Ioana, Raluca, Maria, Robert, Valentin, Albert sunt prietenii mei și au venit să serbăm împreună o zi minunată din an: Ziua copilului!

Potrivit ministrului Familiei,a fost o încântare să îi aiba oaspeți speciali de 1 iunie pe cei 12 copii care se află în sistemul de protecție specială și cresc la Buzău, în structurile DGASPC. Sunt, fără excepție, copii deosebiți, care au impresionat-o cu ambiția pe care o au de a face tot ce pot să-și schimbe destinul care nu a fost bun cu ei la început. Deși n-au un sprijin în familiile lor sau n-au deloc familii, sunt plini de elan și deciși să facă ceva în viață. „Au pasiuni, au vise mari și o energie atât de bună! Georgiana, Andra, Ștefan, Alexandra, Andreea, Mădălina, Ioana, Raluca, Maria, Robert, Valentin, Albert, sunteți grozavi! „, a spus Gabriela Firea.

Gabriela Firea: Trimit gânduri bune spre toți cei 42.000 de copii pe care îi avem în grija statului, în sistemul de protecție specială. Îmi dau seama că nu vă e ușor, că vă simțiți adesea singuri și neînțeleși, că vă lipsesc oamenii apropiați cu care să vă sfătuiți și care să vă sprijine… Trebuie să aveți însă încredere în voi, să nu vă descurajați și să știți că puteți ajunge unde vă doriți, dacă sunteți ambițioși, serioși și vă urmați visul.

Criză de medici la Secţia de Neurologie a Spitalului Judeţean Covasna