Ministerul Familiei lansează campania de informare și prevenire a consumului de droguri și traficului de persoane în centrele universitare

Proiectul denumit "Generaţia fără bariere", urmărește prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale.

Natalia Intotero
Natalia Intotero pag de FB

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, în calitate de cofinanțator pentru implementarea Grantului „România – Anul European”, finanțat prin Programul Erasmus+ al Comisiei Europene anunță demararea Campaniei de informare și prevenire a consumului de droguri, alte forme de adicție, violență, bullying și trafic de persoane.

Proiectul Anul European al Tineretului „Generaţia fără bariere”, are ca obiect prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale.

Proiectul prevede o serie de acțiuni care vor avea loc pe parcursul lunii aprilie în 20 de centre universitare. Instituțiile partenere în proiect sunt cele stabilite în cadrul CSAT din data de 12 octombrie 2023. Primul eveniment, parte din Campania de informare a fost conferinţa de training, desfățurata în perioada 1 – 3 aprilie 2024, în județul Brașov, pentru forma studenţii participanţi, care vor disemina informaţiile dobândite în cadrul celui de-al doilea eveniment.

Caravana, se va desfășura în perioada 4-26 aprilie 2024, în 20 de centre universitare din România, respectiv Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Ploiești, Târgoviște, Pitești, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Târgu Jiu, Petroșani și Craiova.

“La Brașov, am făcut primii pași către o schimbare reală în mentalitatea noastră colectivă. Cu inimile pline de entuziasm și cu gânduri curajoase, am dat startul campaniei „Fără Bariere”. Această inițiativă își propune să spargă barierele tăcerii și să aducă la lumină TOT Adevărul Despre Droguri.

Am avut parte de un dialog sincer și deschis. Am avut privilegiul să stăm față în față cu foști consumatori, oameni curajoși care și-au împărtășit experiențele lor, dezvăluind luptele, dar și succesele lor în drumul spre recuperare. Am ascultat înțelegând că fiecare poveste are puterea să schimbe perspectiva noastră asupra acestei probleme cu care se confruntă foarte mulți tineri. Împreună cu specialiști din domeniu, am pus bazele unei comunități unite în lupta împotriva dependenței de droguri”, a declarat ministrul Familie, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero.

„Mulțumim instituțiilor sunt alături de noi: Agenția Națională Antidrog; DIICOT, Poliția Română; Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Consiliul Național al Rectorilor; Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federațiie Studențești și tuturor persoanelor implicate”, a ,ai declarat ministrul Familiei.

Percheziții la Dolj la traficanți de persoane și de minori