O nouă modalitate de măsurare a timpului,  descoperită de cercetătorii suedezi

Aceștia au folosit natura ondulatorie a stărilor Rydberg a atomilor

O echipă de oameni de știință de la Universitatea Uppsala din Suedia, care a efectuat un studiu publicat în revista Physical Review Letters, a făcut o descoperire neobișnuită. Este vorba despre o nouă modalitate de măsurare a timpului, potrivit ziare.com.

Cercetătorii au găsit o altă modalitate diferită față de cea a ceasurilor tradiționale, folosind natura ondulatorie a stărilor Rydberg a atomilor.

Fizicienii au descoperit că „ceasul” lor, așa cum l-au numit ei, putea fi rulat într-un mod care permite măsurători de până la 81 de picosecunde, fără erori mai mari de opt femtosecunde.

Atomii tip Rydberg sunt niște atomi care sunt țintiți cu lasere pentru a-și împinge electronii la stări de energie extrem de ridicată. Modul în care electronii se mișcă este descris că starea lor Rydberg,  modul matematic în care sunt caracterizați fiind  cunoscut că pachetul lor de unde.

Până acum, mijloacele de măsurare a trecerii timpului au implicat numărarea unei unități de măsură predefinite de la un moment la altul, cum ar fi numărarea secundelor care trec pe măsură ce o persoană aleargă.

Un astfel de mijloc de măsurare a timpului este metoda folosită de ceasurile tradiționale și de ceasurile atomice

 Inducerea atomilor în stările Rydberg este o modalitate obișnuită pentru ingineri,  atunci când vine vorba de proiectarea unor componente noi pentru calculatoarele cuantice.

La fel ca valurile reale dintr-un iaz,  un pachet de unde Rydberg care se ondulează într-un spațiu creează interferențe, rezultând modele unice de ondulații. Aceste modele unice vor reprezenta fiecare timpul distinct necesar pentru ca pachetele de undă să evolueze unul în celălalt. Aceste „amprente digitale” ale timpului au fost cele care au stat la baza experimentelor fizicienilor de la Universitatea Uppsala din Suedia, care și-au propus să le testeze, arătând că sunt suficient de consistente și de fiabile pentru a servi ca o formă de marcare temporală cuantică.

Lucrările de înnisipare a plajei de la Eforie Sud, deblocate după avizul primit de la Ministerul Culturii