La Observatorul din Iaşi a fost inaugurat un telescop modern

Semnalul este transmis spre calculatoare, se studiază topografii, limbaje video care se analizează apoi cu computere performante.

Telescop
Telescop sursa foto pixabay

Observatorul Astronomic al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a fost inaugurat oficial la sfârşitul săptămânii, fiind dotat cu unul dintre cele mai moderne telescoape din Europa, susţine decanul Facultăţii de Matematică din Iaşi, potrivit g4media.ro.

Se contactează camere performante, iar semnalul este transmis spre calculatoare, se studiază topografii, limbaje video care se analizează apoi cu computere performante.

  “Nu mai este un telescop tradiţional la care utilizatorul pune ochiul ca să privească stelele.Se contactează camere performante, iar semnalul este transmis spre calculatoare, se studiază topografii, limbaje video care se analizează apoi cu computere performante. Poate veni oricine, va fi un program săptămânal, vom începe cu două ore săptămânal în care va fi permanent cineva aici, care va oferi explicaţiile necesare. Intrarea va fi cu bilet, dar deocamdată nu am stabilit preţul biletului. Noi sperăm ca în maxim două săptămâni să dăm drumul pentru vizitatori”, a declarat prof. Răzvan Liţcanu, decanul Facultăţii de Matematică din cadrul UAIC şi gazda evenimentului de inaugurare a Observatorului. 

Observatorul a fost construit inițial într-un an şi 2 luni, în perioada 1911 – 1912, şi inaugurat în 1913, în urmă cu 110 ani

. ”Al doilea din ţară, după cel înfiinţat la Bucureşti, a fost considerat, multă vreme, drept cel mai modern din Europa. În anul 2013, din pricina lipsei fondurilor, a degradării fizice şi a lipsei unui sistem de încălzire eficient, edificiul care adăpostea echipamentele, învechite şi ele, a fost închis”, se arată într-o postare a UAIC pe Facebook. Controale soldate cu amenzi de 165.000 de lei aplicate de comisarii Gărzii de Mediu în Delta Dunării